Nașterea Domnului, sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, este unul dintre cele mai importante momente ale calendarului creștin. Pentru credincioși, Crăciunul nu este doar o zi de bucurie sau de reuniune în familie, ci aducerea aminte a venirii pe lume a lui Iisus Hristos, eveniment care stă la temelia credinței creștine. Nașterea Domnului este, pentru creștini, mai mult decât un episod din istorie sau o sărbătoare anuală. Este momentul care schimbă sensul lumii, punctul în care, potrivit surselor evanghelice, Dumnezeu intră în istoria oamenilor nu prin forță, ci prin fragilitate și voință.
Iisus s-a născut la Betleem
Relatarea biblică vorbește despre un context aparent banal, dar plin de semnificații. Fecioara Maria și dreptul Iosif ajung la Betleem într-o perioadă aglomerată, în care nu mai găsesc loc de găzduire. Lipsa adăpostului îi obligă să se refugieze într-un spațiu destinat animalelor, iar Pruncul Iisus este așezat într-o iesle. Iisus s-a născut la Betleem, într-un context modest, departe de orice formă de fast. Această alegere nu este întâmplătoare. În teologia creștină, ieslea devine simbolul smereniei radicale a lui Dumnezeu. Evanghelia după Luca 2:7 consemnează acest moment simplu, dar cu o puternică încărcătură simbolică: „Și L-a născut pe Fiul ei, Cel Unul-Născut, și L-a înfășat și L-a culcat în iesle”.
Prin acest gest, mesajul este clar. Mântuirea nu vine prin putere, avere sau statut, ci prin apropiere, iubire și jertfă. Dumnezeu Se face accesibil tuturor, nu doar elitelor religioase sau politice.
Împlinirea unor profeții vechi
Nașterea lui Iisus este prezentată ca împlinirea unor profeții vechi, care vorbeau despre venirea unui Mesia. De aici și semnificația darului adus de magi: aurul, simbol al regalității, trimite la această descendență și la ideea de împărat, nu în sens politic, ci spiritual. Tămâia, folosită în cult, indică dumnezeirea Pruncului, recunoașterea naturii Sale divine. Smirna, un dar asociat ritualurilor funerare, prefigurează suferința, jertfa și moartea prin care Mântuitorul va trece mai târziu în viața pentru salvarea omului.
Dumnezeu devine om
Un element esențial al creștinismului se conturează încă de la Naștere până la momentul Învierii: Dumnezeu nu cere omului o jertfă pentru a-l mulțumi, ci Se oferă El Însuși. Este singura religie în care divinitatea coboară până la condiția umană pentru a o vindeca din interior. Dumnezeu devine om, asumă fragilitatea, durerea, limitele firii umane, nu pentru a o condamna, ci pentru a o îndrepta. Actul central al credinței creștine nu este sacrificiul omului pentru Dumnezeu, ci jertfa lui Dumnezeu pentru om, iar prin aceasta omul să se mântuiască și să învețe iubirea și iertarea aproapelui.
Crăciunul nu este separat de Paște. Nașterea lui Hristos este începutul drumului spre jertfa supremă. Scopul venirii Sale nu este confortul lumii, ci restaurarea omului. Sfinții părinți spun adesea că „Dumnezeu Se face om pentru ca omul să poată deveni, prin har, părtaș vieții divine.”
În Evanghelii (Matei 1–2 și Luca 1–2), Nașterea lui Iisus este prezentată ca Împlinirea promisiunii divine. Dumnezeu nu mai rămâne un concept abstract sau îndepărtat, ci „Se face trup” (Ioan 1:14). Teologic, acest fapt poartă numele de Întrupare. În creștinism, acesta este un element unic: Dumnezeu devine om, asumând deplin condiția umană, fără să-Și piardă dumnezeirea. Nu omul urcă spre divin prin jertfe sau fapte eroice, ci Dumnezeu coboară spre om.
Intră în lume fără putere lumească, fără armată, fără impunere. Intră printr-un copil
Această apropiere radicală de oameni face ca Nașterea Domnului să fie, în același timp, un mesaj de speranță și de responsabilitate. Dumnezeu intră în lume fără putere lumească, fără armată, fără impunere. Intră printr-un copil. Iar acest lucru schimbă raportul dintre divin și uman pentru totdeauna.
Colindele sunt o formă de vestire a Nașterii
De-a lungul timpului, în jurul Crăciunului s-au construit numeroase tradiții care păstrează vie această poveste. Colindele, transmise din generație în generație, sunt o formă de vestire a Nașterii, o continuare orală a Evangheliei. Datinile, zicerile populare și dansurile ritualice au preluat, în limbajul lor simplu, ideea de lumină care vine în lume. Chiar și obiceiurile mai recente, legate de familie și comunitate, au în centru aceeași temă: iubirea, iertarea, apropierea, darul și comuniunea.
Dincolo de formele culturale, Crăciunul rămâne pentru creștini comemorarea unui adevăr fundamental: Dumnezeu nu rămâne departe de om. Se naște printre oameni, trăiește ca omul și, prin jertfa Sa, oferă sens și speranță unei lumi aflate mereu între păcat și credință.
CITEȘTE ȘI: Un cercetător NASA dezvăluie misterul Stelei din Betleem. Care este explicația pentru fenomenului biblic