"Limba română nu încape într-un dicționar. Ea încape în cuvântul „mamă”, spus pentru prima dată", spune senatorul PSD, Robert Cazanciuc, cu ocazia Zilei Limbii Române.
În „acasă”, atunci când ne întoarcem după un drum lung. În „dor”, cuvânt pe care îl înțelegem cu inima înainte de a-l putea explica.
În poveștile bunicilor, în glasul părinților, în cântecele copilăriei, în rugăciuni și în poeziile pe care le-am purtat cu noi fără să știm, uneori, cât de mult ne-au format.
Într-o lume în care cuvintele se consumă repede, în care mesajele sunt scurte, iar atenția durează cât o atingere de ecran, avem nevoie mai mult ca oricând de cuvinte care să însemne ceva. Pentru că în fiecare cuvânt trăiește o poveste, iar în fiecare poveste, o parte din noi.
De Ziua Limbii Române, să ne amintim că atâta timp cât vom avea cuvinte pentru „dor”, pentru „acasă”, pentru „mamă”, pentru „iubire” sau pentru „împreună”, vom avea și puterea de a ne recunoaște unii pe alții. Limba română nu este ceea ce vorbim, este ceea ce suntem.
La mulți ani limbii noastre strămoșești și celor care o vorbesc, o iubesc și o duc mai departe.