Preşedintele României păstrează tăcerea, deşi mai are doar trei zile să comunice dacă acceptă sau nu propunerile de înlocuire a miniştrilor de Interne şi de Externe pe care i le-a înaintat, deja, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Chiar dacă au avut o discuție telefonică pe tema nominalizărilor, Klaus Iohannis nu a răspuns dacă le acceptă. După alegerile europarlamentare, chiar președintele cere înlocuirea ministrului de Interne și a celui de Externe, în contextul procesului greoi de votare în străinătate.
Potrivit noului Cod Admnistrativ, președintele are la dispoziție zece zile calendaristice să își exprime punctul de vedere.