În Fujiyoshida, Japonia, autoritățile au decis să anuleze sărbătoarea anuală a florilor de cireș, un eveniment care atrăgea aproximativ 200.000 de vizitatori.
Motivele invocate pentru anularea sărbătorii florilor de cireș
Locuitorii s-au plâns de gunoaiele lăsate de turiști, de încălcarea proprietății și chiar de persoane care intrau în locuințe private. Acesta este cel mai recent semn că, în contextul creșterii turismului mondial la niveluri record, comunitățile din cele mai populare destinații turistice din lume încep să își piardă răbdarea și să experimenteze măsuri drastice.
În anul 2025, Japonia a primit aproximativ 43 de milioane de vizitatori. Este cel mai mare număr din istorie. Între timp, în Europa au ajuns mai mult de jumătate din cele 1,5 miliarde de sosiri internaționale la nivel global. Având în vedere că turismul mondial ar putea ajunge la 1,8 miliarde de sosiri până în anul 2030, guvernele se grăbesc să gestioneze situația.
Unele măsuri sunt considerate extreme, respectiv folosirea inteligenței artificiale pentru controlul mulțimilor, ridicarea de bariere fizice, taxe de intrare mărite pentru turiștii străini și chiar anularea festivalurilor și evenimentelor emblematice.
Japonia: Blocări și restricții
Anularea festivalului florilor de cireș este un recent exemplu al eforturilor tot mai mari ale Japoniei de a gestiona supraaglomerarea turistică. În anul 2024, orașul Fujikawaguchiko a ridicat o barieră fizică ce bloca un spațiu popular pentru fotografii de pe Muntele Fuji. De ce? Pentru că vizitatorii urcau pe acoperișuri, ignorând regulile.
Ce fac instrumentele Congestion Forecast, Hidden Gems, Hands Free Kyoto
„Kyoto, care se confruntă de mult timp cu supraaglomerarea, a interzis fotografierea geișelor și a restricționat accesul în anumite alei din Gion, unul dintre cele mai populare cartiere turistice ale orașului. Recent, orașul a apelat și la tehnologie, lansând instrumente digitale de gestionare a mulțimilor pentru a colabora cu turiștii într-un mod mai sustenabil.
Noul său instrument Congestion Forecast prezice cele mai bune zile și intervale orare pentru a vizita principalele obiective; în timp ce aplicația Smart Navi oferă actualizări în timp real despre nivelul de aglomerație. Inițiativa Hidden Gems promovează șase cartiere mai liniștite, dincolo de templele celebre; iar Hands Free Kyoto oferă vizitatorilor servicii de transport și depozitare a bagajelor pentru a reduce aglomerația din transportul public”, a spus Kousaku Ono,manager al Diviziei pentru Promovarea Turismului Durabil din Kyoto.
Taxarea vizitatorilor internaționali în Statele Unite
Statele Unite ale Americii au adoptat o abordare mai clară, din punct de vedere financiar. Imensul sistem de Parcuri Naționale ale SUA, ce cuprinde 433 de parcuri atrage mulți vizitatori, însă jumătate dintre toate vizitele sunt concentrate în cele 25 de parcuri cele mai vizitate, fapt care a dus la supraaglomerare, cozi lungi și cantități excesive de deșeuri.
În anul 2026, SUA au introdus o taxă suplimentară de 100 de dolari de persoană pentru vizitatorii internaționali în 11 parcuri celebre, inclusiv Yellowstone, Yosemite și Grand Canyon. Abonamentul anual America the Beautiful, ce acoperă toate siturile federale de recreere, are un preț acum de 250 de dolari, față de doar 80 de dolari pentru cetățenii americani.
Această politică a urmat un ordin executiv care a instruit Departamentul pentru Interne să mărească taxele pentru nerezidenți, ceea ce, potrivit unor relatări, conduce la cozi și mai lungi la intrare, pe măsură ce personalul parcurilor verifică cetățenia și legitimațiile.”
Ce măsuri a adoptat Jamaica
Jamaica folosește stimulente, nu restricții. Jamaica este dornică să atragă turiști după distrugerile provocate de Uraganul Melissa în anul 2025. Insula din Caraibe a ales să îi determine să viziteze în afara sezonului de vârf. Începând cu luna martie, Jamaica Tourism, JetBlue și WeatherPromise au oferit acoperire pentru situații de ploaie pentru fiecare pachet turistic în Jamaica rezervat până la sfârșitul lui noiembrie, inclusiv în sezonul uraganelor.
„Dacă vremea atinge pragul calificativ de „ploaie excesivă”, turiștii care optează pentru această ofertă vor primi automat o rambursare, păstrând totuși posibilitatea de a face călătoria, putând să se bucure de unele dintre atracțiile interioare ale țării, precum Muzeul Bob Marley din Kingston sau degustarea de rom în Nassau Valley.
Această colaborare ajută clienții să aibă încredere, pentru a rezerva vacanțe în Jamaica pe tot parcursul anului, fapt care, la rândul său, sprijină un flux mai echilibrat de vizitatori între sezoane. Prin scăderea riscului perceput al călătoriei în perioadele tradițional mai liniștite, contribuim la crearea unei experiențe mai bune atât pentru clienți, cât și pentru comunitățile locale”, a zis Jamie Perry, președintele companiei Paisly, firma din spatele JetBlue Vacations.
Spania: Gestionarea mulțimilor prin algoritmi
În Mallorca au fost proteste ample anti-turism. Orașul pariază pe inteligența artificială, cu scopul de a rezolva unele dintre problemele sale de supraaglomerare. În 2026, insula va integra o platformă bazată pe Inteligența Artificială în noul său site web. Utilizând date despre vizitatori în timp real, instrumentul va arăta, ghida turiștii către cele mai bune momente pentru a vizita obiectivele populare. De asemenea, va indica alternative mai puțin frecventate, de la meșteșuguri locale. Vorbim despre suflatul de sticlă și țesutul tradițional llatra sau vizitarea podgoriilor și producătorilor de ulei de măsline. Scopul este de a stimula explorarea, vizitarea dincolo de imaginea insulei de „soare și plajă”, scrie BBC.