DCNews Stiri Auto Examenul teoretic pentru permisul auto. Un bărbat era cunoscut drept "al cincilea eșec" la școala de șoferi. L-a picat încă de 9 ori după asta

Examenul teoretic pentru permisul auto. Un bărbat era cunoscut drept "al cincilea eșec" la școala de șoferi. L-a picat încă de 9 ori după asta

Examenul teoretic pentru permisul auto. Un bărbat era cunoscut drept "al cincilea eșec" la școala de șoferi. L-a picat încă de 9 ori după asta / Foto: Pixabay

Un bărbat din Marea Britanie a plătit suma de 800 de lire sterline pentru a promova examenul teoretic pentru permisul auto, după ce îl picase de 14 ori, scrie Mirror.

Mohammad Shoaib a fost profund stânjenit când a ajuns să fie cunoscut drept "al cincilea eșec" de către colegi și prieteni. Disperarea tânărului de 38 de ani l-a determinat să plătească unor bărbați aproape 35 de ori costul unui examen pentru a promova sala în locul lui între 30 decembrie 2021 și 5 ianuarie 2022.

Bărbatul a recunoscut că a plătit bani pentru a promova examenul teoretic

Stephen Thomas, procuror la Tribunalul din Londra a declarat: "Domnul Shoaib a furnizat un document provizoriu unui alt bărbat care urma să susțină testul teoretic în numele său. În 30 decembrie individul s-a prezentat la centrul de testare, dar nu a fost lăsat să susțină examenul".

"Pe 5 ianuarie, un alt bărbat a încercat să intre în centrul testare din Southampton. În ambele ocazii, cei doi bărbați foloseau documentul domnului Shoaib. Cu această ocazie, persoana respectivă a fost lăsată să intre și a trecut testul. Ulterior Shoaib a participat la testul practic unde a recunoscut că a plătit suma de 800 de lire sterline unui bărbat necunoscut în scopul de a obține în mod fraudulos rezultatul pozitiv la examenul teoretic. A făcut numeroase încercări să treacă examenul și a eșuat în continuare, iar mai apoi a fost abordat de o persoană care știa că are probleme și care s-a oferit să susțină testul în locul lui. A cerut să i se trimită 800 de lire sterline și o document", a mai spus Stephen Thomas.

"Când am susținut testul de cinci ori și am eșuat, am fost devastat"



Shahzad Hussain, avocatul bărbatului, a spus că Shoaib este "foarte profund jenat".

"Când am susținut testul de cinci ori și am eșuat, am fost devastat", ar fi spus Shoaib.

"Este soț și tată a doi copii mici. Printre colegii și prietenii săi, a fost cunoscut drept "al cincilea eșec" pentru că a eșuat de cinci ori. Apoi a eșuat încă de nouă ori după aceasta. Lucrează șase zile pe săptămână într-un depozit și nu a mai dormit de la aceste proceduri și este extrem de neliniştit. Aceasta a fost o oportunitate care a apărut și el a plătit pentru aceasta", a mai spus avocatul bărbatului.

Hussain a confirmat că Shoaib va ​​continua să susțină testele teoretice până când va reuși. În total, Shoaib ar fi cheltuit 345 de lire sterline pentru a susține testele.

Ce pedeapsă riscă bărbatul



Shoaib a spus: "Am dat dovadă de lipsă respect pentru țara în care trăiesc. Eram disperat și prost". 

Amânând sentința până miercuri, 29 martie, magistratul Derek Hunter i-a spus lui Shoaib: "Dorim să vă pedepsim în comunitate, nu vrem să vă trimitem la închisoare. Avem nevoie de verificări suplimentare - vom fi la casa ta, la cazarea ta și asta pentru că s-ar putea să te punem să fii monitorizat de o brățară electronică, mult mai bine decât închisoarea".

Shoaib rămâne pe cauțiune necondiționată înaintea sentinței.

Știri similare din categoria Auto Vezi toate articolele