DCNews Sport Fotbal Europa League: Meciul dintre Slovan Bratislava şi Wolverhampton se va disputa cu porţile închise (UEFA)

Europa League: Meciul dintre Slovan Bratislava şi Wolverhampton se va disputa cu porţile închise (UEFA)

În cursul primei manşe a play-off-ului cu formaţia greacă PAOK Salonic, disputată la Bratislava în luna august, suporterii lui Slovan au afişat un banner şi au avut scandări considerate rasiste de către Comisia de control, etică şi disciplină a UEFA.

'Următorul meci din competiţiile UEFA care se va disputa cu porţile închise va fi cel dintre Slovan Bratislava şi Wolverhampton Wanderers FC, programat pe 24 octombrie, în faza grupelor Europa League', a precizat forul continental într-un comunicat, după respingerea apelului înaintat de slovaci.

Clubul din Bratislava a primit şi o amendă de 50.000 de euro pentru comportamentul rasist al suporterilor săi, plus încă 47.750 euro pentru 'blocarea scărilor, aruncarea de obiecte, invadarea terenului şi carenţe organizatorice'. Slovan Bratislava ocupă în prezent primul loc în Grupa K, cu 4 puncte după două meciuri, în timp ce Wolverhampton se află pe poziţia a treia, cu un punct mai puţin, informează Agerpres. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele