DCNews Sport Fotbal Dinamo - Dusan Uhrin Jr. a semnat. Antrenorul are două trofee

Dinamo - Dusan Uhrin Jr. a semnat. Antrenorul are două trofee

Noul tehnician al dinamoviştilor şi-a început cariera de antrenor principal în campionatul Cehiei la Bohemians Praga şi a mai antrenat echipele Mlada Boleslav (trei mandate), AEL Limassol, Dinamo Tbilisi, Viktoria Plzen, Dinamo Minsk şi Slavia Praga.

Dusan Uhrin Jr, în vârstă de 51 de ani, nu e străin de fotbalul din România, a antrenat Politehnica Timişoara în două rânduri (2007-2008, 2010-2011) şi CFR Cluj (2009).

Tehnicianul ceh a câştigat în cariera sa două trofee, campionatul şi Cupa Georgiei cu Dinamo Tbilisi, ambele în 2013. Mlada Boleslav este ultima echipă antrenată de Dusan Uhrin Jr, în sezonul competiţional 2017-2018, în prima ligă a campionatului din Cehia.

FC Dinamo a reziliat luni seara contractul pe cale amiabilă cu antrenorul Eugen Neagoe, care a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a 2-a a Ligii I de fotbal.

Despre această înțelegere a vorbit, tot astăzi, Florin Prunea care a anunțat că Dinamo va avea un nou antrenor.

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele