DCNews Sport Fotbal Brăila: Fotbalist american de la Dacia Unirea, depistat cu şedere ilegală în România

Brăila: Fotbalist american de la Dacia Unirea, depistat cu şedere ilegală în România

Potrivit IPJ Brăila, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat un control cu forţe proprii pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza judeţului, ocazie cu care a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean din SUA, în vârstă de 22 de ani, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a intrat legal în România, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării. Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.200 de lei. Pe numele americanului a fost instituit şi consemnul nominal de nepermiterea intrării în ţară pentru o perioadă de 6 luni de zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în României, cu modificările şi completările ulterioare. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele