Amendamentul lui Băsescu, admis: ''Aș mai aduce un argument''

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu şi-a exprimat satisfacţia după ce plenul a adoptat proiectul de act normativ privind declasificarea unor documente, care include şi amendamentul său privind desecretizarea planurilor comune de acţiune ale SRI care au vizat sfera penală şi care au legătură cu DNA.

"Mă bucur că a fost acceptat şi amendamentul pe care eu l-am propus, ca toate planurile comune de acţiune să fie desecretizate şi puse la dispoziţia publicului exact pentru că acest lucru va fi de natură a clarifica în ce măsură au fost instituţii care s-au implicat în Justiţie în mod nelegitim.

Aş mai aduce un argument pentru care nu văd de ce unii colegi se opun. Probabil au mari interese în protejarea acestor secrete. La Comisia SRI, condusă de domnul Manda, însuşi preşedintele SRI a spus că există 322 de planuri comune de acţiune, iar eu am introdus un amendament care să-l sprijine pe domnul Hellvig în a desecretiza cât mai rapid nu toate cele 322 de planuri comune de acţiune, pentru că unele sunt cu DIICOT-ul, altele sunt cu alte instituţii, dar măcar pe cele care au vizat sfera penală, cele care sunt în legătură cu DNA", a precizat Băsescu.

Vezi și: Senat, decizie protocoale SRI-DNA. Amendamentul lui Băsescu, admis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel