Amendamanete Șerban Nicolae. Turcan îi cere lui Dragnea să pună piciorul în prag

Raluca Turcan spune că Liviu Dragnea, are o 'strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor' şi îi solicită să-i ceară senatorului Şerban Nicolae retragerea amendamentelor depuse la proiectul de lege privind graţierea.

'Nu cred în buna-credinţă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru că ne-a dat până acum suficiente motive. Prin urmare, nu cred nici ceea ce susţine domnul Dragnea referitor la amendamentele liderului senatorilor PSD, Şerban Nicolae, respectiv că nu ar fi fost consultat în privinţa acestora ori nu ar fi avut cunoştinţă despre intenţie. Ceea ce cred, însă, este că Liviu Dragnea continuă o strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor, aceeaşi ca şi atunci când spunea că nu ştie nimic despre OUG 13. Este un comportament identic cu cel pe care îl afişa şi în privinţa ridicării imunităţii unor parlamentari: declarativ susţinea una, la vot PSD proceda invers. Nu-şi imaginează nimeni că Liviu Dragnea nu ştia intenţia de vot a colegilor săi', a scris marţi Raluca Turcan pe Facebook.

[citeste si]

Ea arată că o soluţie ar fi ca Liviu Dragnea să-i ceară lui Şerban Nicolae retragerea amendamentelor la proiectul de lege privind graţierea. 'Dacă Liviu Dragnea vrea să fie crezut de cineva când se delimitează de amendamentele lui Şerban Nicolae, atunci să le solicite tuturor senatorilor PSD să îşi ia angajamentul scris şi nominal că nu vor vota amendamentele şefului lor de grup. O altă soluţie este să-i ceară lui Şerban Nicolae să-şi retragă din proprie iniţiativă amendamentele la Legea graţierii, astfel încât acestea să nu poate fi supuse votului în plenul Senatului', spune liderul PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel