Urmărește emisiunea live


Ambrozia, spaima alergicilor. Cum sesizezi autoritățile

Ambrozia, cea mai alergenică buruiană, este în plină perioadă de înflorire, iar numărul persoanelor care suferă reacții exacerbate de astm din această cauză este în creștere. Există o lege de combatere a ambroziei, dar măsurile pot fi aplicate doar dacă persoanele afectate sesizează autoritățile locale. 

„Ambrozia a fost declarată de experţii Comisiei Europene specie periculoasă pentru sănătate. Speranța la o viață normală a celor care au dezvoltat alergie la polenul acestei plante se leagă de aplicarea prevederilor legii privind combaterea ei. O singură plantă care nu a fost combătută în timp util va produce mii de semințe care își vor continua ciclul evolutiv în primăvara anului viitor. Este absolut necesar ca autoritățile să monitorizeze zonele infestate și să lanseze un sistem de control al acestora”, atenționează pe pagina sa de facebook dr. Adriana Claudia Nicolae, cunoscut medic alergolog din București. 

În martie 2018 a fost adoptată Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, numai că aceasta nu este pusă în aplicare. 

Ambrozia: De ce trebuie să sesizezi autoritățile? 

Potrivit site-ului ambrozia.ro, deși legea a fost adoptată, încă nu au fost elaborate și Normele de aplicare ale acesteia, care ar fi trebuit, conform art. 6, elaborate în 90 de zile, adică până la 12 Iunie 2018. 

„Nu uitați că există Hotărâri separate ale Consiliilor Locale, pentru București și Timișoara (Hotărârea Consiliului Local 371/30.10.2007, actualizată), în baza legislației celor două orașe fiind suficientă constatarea existenței buruienilor de către Poliția Locală. În restul țării, la ordinul Prefectului, trebuie întocmită o comisie „formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul”. Însă comisia respectivă nu se va auto-sesiza, dacă voi, cei afectați de ambrozie, nu îi anunțați de prezența buruienii”, se arată pe site-ul citat.

Petițiile se pot trimite prin email Prefecturilor locale.

August este perioada de înflorire a ambroziei. În prezent, terenurile sunt necurățate și urmează o perioadă critică de două luni, buruiana extrem de alergenică își va răspândi polenul în aer. 

Ambrozia, cea mai alergenică plantă

O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani. Ambrozia este cea mai alergenică plantă din România și unii ajung chiar la urgențe din cauza ei.

Specialiştii spun că, mai devreme sau mai târziu, toate persoanele expuse zilnic la acest gen de polen vor ajunge alergice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel