Ambasadorul României la Budapesta, convocat de urgență la MAE ungar

micula budapesta dc
micula budapesta dc

Ambasadorul român la Budapesta, Victor Micula, a fost convocat la ministerul ungar de Externe de către secretarul de stat Nemeth Zsolt, în legătură cu declarațiile recente ale șefului diplomației române, Titus Corlățean, pe marginea conflictului româno-maghiar, transmite Realitatea Tv.

[caption id="attachment_354826" align="alignleft" width="640"] Alexandru Victor Micula, ambasadorul român la Budapesta[/caption]

Ministrul român de externe a declarat zilele trecute că legea cetățeniei ungare este ”fundamental diferită de cea română”, contrar părerilor unor lideri maghiari. Relația într-o tensiune ascendentă din România și Ungaria a fost generată de lipsa unor reacții ferme din partea conducerii de la Budapesta în 2010, când Guvernul condus de Viktor Orban, sprijinit de extremiștii de la Jobbik, a adoptat legea privind ”comemorarea Tratatului de la Trianon” și legea privind acordarea cetățeniei ungare. Lipsa unei opoziții la momentul respectiv a făcut ca Transilvania să devină acum un ”potențial electoral pentru forțele politice de la Budapesta”.

Nemeth Zsolt a respins categoric acuzațiile lui Corlățean, potrivit cărora legea ungară privind coeziunea națională conține o strategie ungară de ”recucerire a Bazinului Carpatic” și urmărește să ”repună în discuție tratatele de pace de la Versailles”. Diplomatul ungar spune, citat de MTI, că textul legii maghiare spune exact contrariul.

"Concluziile nefondate" au ca scop să calomnieze Ungaria şi să intimideze etnicii maghiari din România, a mai spus Nemeth. El a adăugat că eforturile declarate democratice ale comunităţii maghiare din România, inclusiv cererile de autonomie, sunt legitime şi conforme practicii şi normelor europene şi internaţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel