Ambasadorul Gitenstein a pregătit terenul:Ford nu poate respecta contractul de privatizare

ford
ford
Ford a solicitat autorităţilor române o amânare cu cel puţin 12 luni a obligaţiei din contractul de privatizare al uzinei de la Craiova privind atingerea unei producţii de 250.000 de unităţi în 2011. Cu trei zile înainte, ambasadorul SUA, Mark gitenstein a pregătit terenul, declarând pentru Gândul că Ford nu poate produce 1000 de mașini pe zi pentru că infrastructura României nu permite transportul acestora.

Solicitarea a fost făcută prin invocarea crizei financiare şi are mari şanse să fie acceptată de Executiv. Ford şi reprezentanţii Guvernului negociază termenii unui act adiţional la contractul de privatizare a companiei din Craiova. Ford Motor a achiziţionat în septembrie 2007 un pachet reprezentând peste 72% din acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro. Potrivit contractului, Ford România trebuie să ajungă într-un interval de patru ani, până în septembrie 2011, la un volum de producţie de peste 250.000 unităţi, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziţiei Automobile Craiova. La doi ani şi jumătate de la achiziţia uzinei din Craiova, Ford a asamblat aproximativ 400 de autovehicule, ceea ce însemnă că producţia trebuie mărită de 625 de ori în cele 18 luni care au mai rămas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel