Macron prezintă priorităţile pentru diplomaţia franceză.
Preşedintele francez Emmanuel Macron le va prezenta luni ambasadorilor francezi reuniţi la Paris priorităţile sale pentru politica externă a Franţei într-un context internaţional dificil, cu războiul din Ucraina care se prelungeşte şi o diplomaţie franceză foarte criticată în anumite ţări din Africa, transmite Agerpres.
"Conferinţa ambasadorilor", care are loc de luni până miercuri, va avea ca tematică: "afirmăm principiile noastre, interesele noastre, solidaritatea noastră".
În semn de solidaritate cu Ucraina, Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, este invitatul de onoare la această a 29-a ediţie a evenimentului.
Kievul a lansat la începutul lunii iunie o contraofensivă împotriva Rusiei, cu un succes limitat stârnind temeri de oboseală în faţa unui conflict costisitor, cu un rezultat incert, care necesită acum o creştere a capacităţilor de producţie în industria de apărare.
Până acum, Emmanuel Macron şi ministrul de Externe Catherine Colonna au subliniat necesitatea de a continua ajutorul financiar şi logistic continuu, insistând că dincolo de integritatea Ucrainei se află în joc stabilitatea internaţională.
În discursul său adresat diplomaţilor la Elysée, preşedintele francez ar urma să revină asupra crizei care se desfăşoară în prezent în Niger, unde militarii pucişti au cerut vineri seara plecarea ambasadorului francez la Niamey.
Catherine Colonna va rosti un discurs marţi dimineaţa, înainte de a susţine o conferinţă de presă după-amiază cu omologul său ucrainean la Quai d'Orsay. Premierul francez Elisabeth Borne se va adresa ambasadorilor miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu