Alina Gorghiu: Zilele acestea, la Chișinău

Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș, se află la Chișinău pentru a participa la celebrarea a 100 de ani de la înființarea Teatrului Național" Mihai Eminescu".

"Este o onoare să particip, ca membru al delegației Comisiei pentru cultură și media a Senatului României, la celebrarea a 100 de ani de la înființarea Teatrului Național „Mihai Eminescu”!

Startul evenimentelor a fost marcat de inaugurarea bustului lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și spectacolul Gala Teatrului "Mihai Eminescu – 100 de ani”.

România și Republica Moldova își redescoperă prin teatru, de data aceasta, rădăcinile comune. Promovarea culturii românești, acceptarea oficială și deplină a limbii române peste Prut, precum și prezervarea unor tradiții seculare rămân prioritare.

De la depunerea candidaturii noastre comune la UNESCO, în dosarul Cămășii cu Altiță, la organizarea programului Anul Centenar al Teatrului „Mihai Eminescu” din Chişinău, sub înaltul patronaj al președinților celor două state, Klaus Iohannis și Maia Sandu, anul 2021 este definitoriu pentru cooperarea culturală între cele două state!Și am încredere că urmează lucruri și mai bune. Mai ales acum, când Republica Moldova, cu sprijinul neclintit al României, rămâne ferm ancorată pe drumul său către Uniunea Europeană !", scrie senatorul PNL de Timiș pe Facebook.

Vezi și: Procurorul general de la Chișinău, reținut. Andrei Vlășceanu: Maia Sandu trebuia să spargă această nucă tare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel