Alina Gorghiu a declarat, luni, că singura vină pe care o are fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, în problema votului din diaspora de la alegerile prezidenţiale din 2014, este că a crezut 'orbeşte' în Victor Ponta. Acesta a mai punctat că Ponta este specialist în critici pe internet.
'Singura vină a senatorului Titus Corlăţean e faptul că a crezut orbeşte în Ponta. Sunt sigură că va regreta acest lucru, dacă nu deja îl regretă. A crezut într-un om care a vrut cu orice preţ să ajungă preşedinte al României şi a crezut că poate să facă acest lucru negând românilor din diaspora un drept garantat de Constituţie. Din păcate, azi plăteşte Titus Corlăţean pentru păcatele altora, dar asta este', a afirmat Gorghiu, într-o discuţie pe Facebook cu cetăţenii.
În context, referindu-se la postările de pe internet ale fostului premier Victor Ponta, liderul PNL l-a caracterizat pe acesta drept 'cel mai vehement şi mai conştiincios trol al PSD'.
'Domnul Ponta are în fiecare zi ceva dulce de transmis de multe ori mie, de cele mai multe ori preşedintelui ţării. Sunt situaţii în care şi PNL îi transmite numai de bine. Este, practic, cel mai activ şi mai conştiincios om care - ştiţi, cei care sunt tot timpul critici vehemenţi pe internet se numesc troli - este cel mai vehement şi mai conştiincios trol al PSD.
Eu nu prea îi răspund pentru că oamenii aceştia nu fac altceva decât să se hrănească cu reacţiile altor oameni rezonabili care s-ar dovedi a fi sensibili la reacţiile lor. Seamănă din ce în ce mai mult pentru mine cu Vadim Tudor, e specialist în critici pe internet, pe pagina sa de Facebook. E un fel de actor de stand-up', a spus Alina Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu