Alina Gorghiu: PNL va sesiza din nou CCR pe legile Justiţiei

Alina Gorghiu a anunțat, luni, că PNL va cere un studiu de impact pe legile justiţiei, cel puţin în privinţa carierei magistraţilor.

„Suntem foarte aproape de momentul în care majoritatea va vota în comisii nişte legi, aşa cum au fost făcute ele de la bun început, n-aş putea spune că mai proaste decât au fost votate în primă fază, dar la fel de neinspirate, plus că şi lipsa de credibilitate creşte, pentru că există acest argument suplimentar, legile făcute au căzut la CCR în proporţie de 100%, trei din trei au fost retrimise în Parlament", a declarat Alina Gorghiu la RFI.

„Am sperat că vom corecta procedura de dezbatere, de data aceasta, dar nu s-a schimbat nimic, voturile merg tot pe repede înainte sau mă rog, refuzul dezbaterii este constant, refuzul ascultării opiniilor Opoziţiei, a marii mase a judecătorilor şi procurorilor", spune ea.

[citeste si]

Alina Gorghiu declară că PNL va cere un studiu de impact pe legile justiţiei, cel puţin în privinţa carierei magistraţilor: „Aşa cum au evidenţiat cei din asociaţiile magistraţilor, problemele sunt mult mai acute în aceste legi şi aş aminti una care nu prea apare în spaţiul public, nu prea se vorbeşte despre ea, dar va bloca sistemul judiciar: vorbim despre un corp al magistraţilor care ar putea fi redus cu 25%, dacă rămân aceste dispoziţii din cele trei legi, vorbim de aproximativ două mii de magistraţi, aflaţi la apogeul profesional, care vor părăsi sistemul (...). Am cerut în comisie şi vom cere din nou astăzi să se facă cel puţin pe cariera magistraţilor, pe avansări, pe ieşiri din sistem, un studiu de impact pe noile prevederi din legi, pentru că dacă există o minimă şansă ca cifrele avansate de asociaţiile profesionale ale magistraţilor să fie reale, atunci, clar, sistemul judiciar va fi blocat de aceste modificări legislative".

Senatoarea se arată convinsă că PNL va sesiza din nou CCR pe legile justiţiei: „Eu am convingerea că Partidul Naţional Liberal va recurge încă o dată la o nouă sesizare la CCR", a mai declarat senatorul Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel