Alina Gorghiu, pe lista PNL pentru europarlamentare

Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș, va intra în competiția  pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. 

BPJ al PNL Timiș și-a exprimat, vineri,  în unanimitate acordul față de intenția Alinei Gorghiu de a-și depune candidatura pentru alegerile europarlamentare.

„Mi-a spus că dorește să-și anunțe candidatura și i-am spus că are are susținerea mea. În ședința pe care am avut-o joi am pus pe ordinea de zi și acest subiect. BPJ a considerat în unanimitate potrivită candidatura Alinei Gorghiu", a anunțat vineri primarul Nicolae Robu. „A fost prezentă foarte mult timp în județ, prestația dânsei are aprecierea noastră. Avem încredere că și din postura de europarlamentar își va face datoria", a mai spus edilul Timișoarei, potrivit debanat.ro.

Pe listele interne ale liberalilor pentru europarlamentarele din luna mai, 2019, și-au anunțat intenția de a candida și a ocupa un loc cât mai bun Ludovic Orban, liderul PNL, Mircea Hava, Dan Motreanu, Daniel Buda, Siegfried Mureșan, Cristian Bușoi, Marian Marinescu, Vasile Blaga, dar și Crin Antonescu.

Vezi si: Crin Antonescu și-a depus candidatura. Ludovic Orban, reacție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel