Alina Gorghiu îi cere lui Dacian Cioloș înlocuirea prefectului de Vâlcea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi la Râmnicu Vâlcea că va cere premierului Dacian Cioloş să ia măsuri în cazul prefectului de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, care are 'cele două dimensiuni necesare şi suficiente pentru a fi schimbat de guvernul Cioloş'.

'Una din puţinele condiţii pe care PNL le pune acestui guvern de tehnocraţi este depesedizarea şi depolitizarea administraţiei din România care este colonizată de pesedişti. Cred că organizarea alegerilor din acest an trebuie să fie una foarte corectă, cred că miza acestui an este să avem un proces electoral departe de orice suspiciune. Ca să nu existe nicio suspiciune că prefecţii care sunt angrenaţi politic se implică în acest proces electoral de partea PSD, evaluarea acestora trebuie făcută corect şi mult mai repede. Cel puţin prefectul de Vâlcea are cele două dimensiuni necesare şi suficiente pentru a fi schimbat de guvernul Cioloş. În primul rând pentru incompetenţă şi în discuţiile cu colegii mei am înţeles că are restanţe majore în comunicarea către guvern, către diverse ministere, astfel încât judeţul să beneficieze de fonduri de la guvern. Dar mai preocupant decât atât, este faptul că domnia sa se implică politic. Pentru mine e o surpriză că guvernul Cioloş, nu ia rapid măsuri', a precizat Gorghiu, potrivit Agerpres.

Liderul PNL a felicitat organizaţia de Vâlcea pentru rezultatele obţinute în alegerile anterioare, spunând că este cea mai bună organizaţie din Oltenia şi că expertiza acesteia va putea fi folosită în restul organizaţiilor din această regiune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel