Alina Gorghiu, anunț important privind Primăria Capitalei

Alina Gorghiu a făcut un anunț important privind posibila candidatură a sa la Primăria Capitalei.

”Nu aș ezita să spun public dacă mi-aș dori să candidez la această funcție. Cred însă că bătălia pentru Capitală înseamnă o campanie foarte serioasă în interiorul PNL.

Nu mi-am pus problema să candidez pentru Primăria Generală, dar colegi de-ai mei foarte bine pregătiți — vorbeați de Ludovic Orban mai devreme, eu vi-l reamintesc pe Cristian Bușoi, pe domnul Petre Roman, s-au înscris în această competiție internă", a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că va urmări campania internă din PNL împreună cu Vasile Blaga, copreședintele partidului, apreciind că strategia electorală a candidaților din București va suferi modificări după evenimentele legate de primarul general Sorin Oprescu, scrie Agerpres.

Liderul PNL a mai spus că Primăria Capitalei se află "într-o situație deplorabilă".

"Situația Primăriei Generale este deplorabilă, este aproape în incapacitate de plăți. Sunt companii în subordinea Primăriei care sunt într-o criză fără precedent", a punctat Alina Gorghiu.

Ea a mai spus că Primăria Generală îl are încă primar pe Sorin Oprescu și că nu se poate vorbi de un interimat până nu se va cunoaște situația juridică a acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel