Alina Gorghiu: PSD sfidează decizia CCR privind neconstituționalitatea Ordonanței Traseiștilor

Reacție dură de la vârful PNL la adresa social-democraților și a liderului PSD, Victor Ponta, după ce parlamentarii din Comisia Juridică a Camerei Deputaților au decis, marți, că aleșii locali care au trecut la alte partide ca urmare a aplicării Ordonanţei 55/2014 declarată neconstituţională de CC, nu-şi vor pierde mandatele. 

"Prin votul acordat, astăzi, de parlamentarii din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, PSD sfidează decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea Ordonanței 55/2014. Cu siguranță, vom ataca la Curtea Constituțională un vot similar în plenul Camerei. PSD nu este și nu poate fi deasupra Constituției!

Reamintesc că Ordonanța 55/ 2014 a fost dată în toamna trecută de premierul Victor Ponta pentru candidatul prezidențial Victor Ponta. Astfel, dl Victor Ponta și-a asigurat un avantaj electoral necinstit prin legalizarea racolării de aleși locali și transformarea lor în agenți electorali PSD. Alegerile au fost pierdute, dar sfidarea continuă", a scris, marți, pe Facebook, co-președintele PNL, Alina Gorghiu. 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut marţi proiectul de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor, însă amendamentele PNL care prevedeau ca aleşii locali care au trecut la alt partid să-şi piardă mandatele, iar sumele privind indemnizaţiile încasate de aceştia să fie recuperate, au fost respinse. În schimb, Comisia a adoptat un amendament al PSD care prevede că aleșii locali care au trecut la alte partide nu-și vor pierde mandatele, spre nemulțumirea parlamentarilor liberali, care au anunțat că vor contesta decizia la CCR în cazul în care amendament va fi adoptat de plenul Camerei şi al Senatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel