Alimente inferioare Europa Est. Bulgaria susține inițiativa grupului de la Vișegrad

Sofia intenţionează să se alăture iniţiativei statelor din Grupul Vişegrad de a elabora reglementări care să asigure standarde alimentare uniforme în Uniunea Europeană, pentru ca firmele să nu mai vândă în Europa de Est produse de calitate inferioară celor comercializate în Europa Occidentală, a anunţat ministrul Agriculturii din Bulgaria, Hristo Bozukov, transmite Novinite. 

Problema va fi dezbătută luni la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE, a explicat Hristo Bozukov, într-un interviu acordat publicaţiei bulgare 24 Chasa. 

Acesta a apreciat că procedeul prin care se livrează pe pieţele din Europa de Est produse cu mai multă sare, grăsime şi îndulcitori artificiali reprezintă "o discriminare". 

"Cred că vom avea succes, deoarece din ce în ce mai multe state se alătură iniţiativei", a declarat Bozukov. 

Bulgaria s-a alăturat unei acţiuni similare a Slovaciei în 2011, după ce s-a descoperit că produsele Coca-Cola vândute în cele două ţări conţin îndulcitori, în timp ce în Germania şi Grecia conţineau zahăr. 

Unele multinaţionale prezente în Bulgaria au minimalizat temerile privind produsele de calitate inferioară vândute în ţară, dar au acceptat posibilitatea existenţei unor produse de o calitate diferită, în urma studiilor privind gusturile şi atitudinile de pe diversele pieţe. 

Alte companii citează veniturile scăzute ale consumatorilor din Europa de Est, care determină multinaţionalele să le ofere produse mai ieftine, înlocuind o parte dintre ingredientele mai scumpe, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel