EXCLUSIV  „Alianţa Vestului”. Două tabere: Noi și restul. Vâlcu, observații cheie

Rodica Mitu / 10 dec 2018 / 21:55 Salveaza PDF Comentarii
Alianța Vestului
Descriere foto: Alianța Vestului

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat, pentru DCNews, proiectul „Patrulaterala Vestului”, inițiat de primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara.

Edilii Gheorghe Falcă (Arad), Emil Boc (Cluj Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Nicolae Robu (Timişoara) au semnat, în weekend, documentul de fundamentare a acestei asocieri, care se va numi „Alianţa Vestului" (AVE), şi va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte comune, printre obiective regăsindu-se accelerarea realizării proiectelor de autostrăzi Transilvania, Via Carpathia, Timişoara-Belgrad, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric etc.

Demersul reprezintă și un exercițiu de imagine cu efecte asupra unității naționale, susține jurnalistul Val Vâlcu. În opinia acestuia, ar putea duce la formarea, în mentalul românilor, a două tabere: noi și restul. PSD a ales să reacționeze prin persoane politice mai puțin cunoscute, minimalizând astfel importanța proiectului, a remarcat Val Vâlcu.

„Putem spune că și-au luat soarta în propriile mâini. Și-au asumat drept obiectiv accelerarea realizării proiectelor de autostrăzi. Însă de ce să nu construim o autostradă din vest spre Iași?! Altfel, există pericolul de a accentua diferențele dintre vestul și estul țării. Însă, înainte să fie atacați pe motiv că fracturează țara, ar trebui să fie provocați să explice în detaliu cum se constituie alianța lor. În rest, orice formă de asociere este binevenită. Dacă se pot uni zeci de municipalități să cumpere, să spunem, 100 de autobuze la preț de en-gros, atunci au altă forță de negociere. În măsura în care acesta ar fi proiectul, nu mai e limitat geografic. Se pot cumpăra autobuze pentru Iași, Craiova, precum și pentru alte orașe din regiuni istorice și nu numai. Marea problemă a primăriilor este că toacă bugetul cumpărând en detail, când se poate achiziționa la preț de en-gros", a spus Val Vâlcu.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25