Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a spus că a avut și el o reacție adversă după vaccinul împotriva Covid-19, dar nu a raportat-o.
Nu a raportat-o pentru că nu avea de ce. Era doar o mică durere la locul vaccinării, un lucru absolut normal care nu ne pune viața în pericol, desigur.
„Am avut o mică durere, la locul vaccinării, când am făcut doza trei. N-am raportat această reacție pentru că mi s-a părut ceva absolut obișnuit, dar nu este nicio problemă: unii au raportat-o. Este corect să raportăm dacă starea noastră de sănătate este afectată după vaccinare. O mică jenă dureroasă, pentru mine nu a fost o problemă”, a zis Alexandru Rafila.
„Reacții adverse pot apărea la orice vaccin, important este ce fel de reacție este. Durere la locul administrării nu cred că este un lucru neobișnuit. Eu mă vaccinez, în fiecare an, împotriva gripei. M-am vaccinat și împotriva Covid-19”, a mai spus Alexandru Rafila.
VEZI ȘI: Ministerul Sănătății a transmis câteva date statistice utile referitoare la reacțiile adverse la vaccinarea împotriva COVID-19
Ministerul Sănătății a transmis câteva date statistice utile referitoare la reacțiile adverse la vaccinarea împotriva COVID-19.
Rata RAPI la 1000 doze produse vaccinale administrate in perioada 27.12.2020-02.01.2021 a avut o valoare crescută pentru Astra Zeneca (7.2 la 1000 de doze adminisrate), fiind urmată de rata vaccinul Moderna (2.4 la 1000 de doze adminisrate), iar pentru pdodusele vaccinale Comirnaty și Johnson&Johnson ratele la 1000 de doze adminsirate au fost sub 1.
În perioada 27.12.2020-02.01.2021 au fost raportate 48 de RAPI serioase/severe la 15.856.528 doze vaccin anti SARS-CoV-2 administrate, acestea reprezentând o rată de 3.02 rata la 1.000.000 doze.
RAPI înseamnă reacții adverse post-vaccinale indezirabile. Vezi aici documentul - https://www.dcnews.ro/ministerul-sanatatii-a-transmis-cateva-date-statistice-utile-referitoare-la-reactiile-adverse-la-vaccinarea-impotriva-covid-19_901348.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu