Alex Coita, trei observații: Asta e o provocare

Alex Coita
Alex Coita

Alex Coita a făcut câteva observații după decizia BEC referitoare la înregistrarea alianței USR - PLUS.

„1. Când joci cartea rigorii, a legii, a procedurilor, trebuie să fii cu ochii în patru pentru că riști să fii victima efectului de bumerang.

2. Dacă decizia va fi susținută de ICCJ (probabil, ținând cont că toți cei 5 judecători de acolo au votat împotriva înscrierii alianței), asta înseamnă că cele două formațiuni trebuie să se apuce să strângă semnături de la zero. Asta e o provocare pentru PLUS, care are structuri limitate în teritoriu.

3. Chiar și în acest caz, rămâne problema discrepanței între conducerea statutară a partidelor și cea înregistrată de iure în Registrul partidelor politice (lucru evidențiat foarte bine de un comentator pe această pagină). Aceasta trebuie remediată în prealabil depunerii listelor cu candidați, chiar dacă vorbim de liste separte.

Deja vorbim de o situație de nedorit prin prisma faptului că ea va duce doar la escaladarea radicalizării în societate și la creșterea gradului de toxicitate.

Iar dacă cele două formațiuni (sau una dintre ele) nu reușesc să se înscrie în alegeri, vorbim de o problemă democratică severă și de o anomalie care va face foarte mult rău. Asta pentru că mișcările de contestare, de revoltă, trebuie canalizate politic în mod democratic, altfel vorbim de anarhie și revoltă. Este important ca USR și PLUS, împreună sau separat, să-și pună casa în ordine și să participe în alegeri, pentru sănătatea democrației și pacea socială în România”, a scris, joi, pe contul său de Facebook, Alex Coita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel