ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014: Klaus Iohannis- punctele tari și slabe, potrivit analiștilor

Klaus Iohannis, Victor Ponta
Klaus Iohannis, Victor Ponta

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014, KLAUS IOHANNIS. Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, țintește oricare dintre cele două funcții aflate în cărți în contextul alegerilor prezidențiale 2014: președinte și premier. Analiștii politic Alexandru Radu și Cristian Pârvulescu i-au comentat punctele tari și slabe în contextul în care el este, în prezent, numele cel mai evocat pentru a fi prezidențiabilul PNL. 

Oamenii spun: 'ce bine ar fi să avem un neamţ, nemţii sunt corecţi, fac lucrurile bine'

"Klaus Iohannis se remarcă prin apartenenţa la o etnie, etnia germană pe care noi o preţuim. Oamenii spun: 'ce bine ar fi să avem un neamţ, nemţii sunt corecţi, fac lucrurile bine'. Are această imagine de om care face lucrurile bine. Pe de altă parte, are o notorietate care vine mai degrabă din această calitate şi nu din practica propriu-zisă", a declarat analistul Alexandru Radu, la România TV. Politologul Cristian Pârvulescu spune însă că "Iohannis este un etnic german, ceea ce poate fi văzut ca un avantaj, dar în campania electorală poate deveni un dezavantaj".

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014: Iohannis în luptă cu Ponta, la TV. Avantaj sau nu?

Analistul politic Alexandru Radu adaugă că: "Campania prezidenţială este extrem de personalizată. Oamenii aleg mai degrabă emoţional, nu raţional şi este foarte importantă imaginea candidatului. Klaus Iohannis nu stă bine din acest punct de vedere. Acesta este factorul slab. Capacitatea lui redusă de a comunica, de a trece sticla. Iohannis este în urma posibilului său contracandidat, Victor Ponta, care nu numai că este prezent zilnic în mass-media, dar are şi o ştiinţă a comunicării. Probabil cea mai mare problemă a lui Iohannis va fi o confruntare directă cu Victor Ponta. Indiferent cât de corect ar fi în exprimare, ar avea de pierdut în faţa mult mai versatului Victor Ponta."

VEZI și: Antonescu arată cum jocurile pe axa Iohannis - Orban - Atanasiu au condus la retragerea sa

Pe de altă parte, politologul Pârvulescu spune că "în primul rând, Iohannis are sprijinul partidului pentru că lideri importanţi ai partidului îl susţin, după ce aceştia l-au contestat pe Crin Antonescu şi i-au grăbit retragerea lui Crin Antonescu. Acesta era foarte expus atacurilor, chiar dacă are calităţi indiscutabile şi indubitabile într-o competiţie cu Victor Ponta". 

PNL, înfrânt de PSD în teritoriul lui Iohannis 

La dezavantaje s-ar încadra, în opinia analistului, şi "performanţele electorale" ale candidatului- "Probabil că va conta în evaluarea candidatului chiar performanţele electorale ale lui Klaus Iohannis. La Sibiu, în municipiu, alegerile europarlamentare ne arată că PNL a fost înfrânt de PSD. Este un factor care poate constitui o evaluare negativă". 

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014: Se repetă rocada Stolo-Băse?

Totuşi, Alexandru Radu nu vede definitivă o candidatură a lui Klaus Iohannis la Cotroceni, spunând: "Crin Antonescu poate reveni şi să avem o nouă rocadă, în funcţie de prestaţia lui Klaus Iohannis. Rocada Crin Antonescu -Klaus Iohannis ne aminteşte de momentul octombrie 2004, atunci când, în circumstanţe încă neelucidate, Theodor Stolojan a renunţat la candidatură în favoarea lui Traian Băsescu. Venirea lui Iohannis în prim-plan aminteşte de o schemă pe care politicienii au mai făcut-o şi trebuie privită cu o anumită detaşare". 

"Apare şi o altă întrebare: se poate mobiliza PNL să îl susţină sau este PDL dispus să susţină un candidat liberal pentru postul de preşedinte al României? Klaus Iohannis nu pare genul capabil să le mobilizeze", a mai spus Cristian Pârvulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel