ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014. AVANGARDE. SINTEZĂ SONDAJE în ultimele trei luni

Jurnalistul Radu Tudor a prezentat, în emisiunea "Punctul de întâlnire", de la Antena 3, sinteza sondajelor AVANGARDE din lunile august, septembrie, octombrie 2014 pentru alegerile prezidențiale 2014. 

Războiul sondajelor pentru Cotroceni: IRES, CSCI, CCSCC, SOCIOPOL și INSCOP

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 - SONDAJ AVANGARDE. Sondajul AVANGARDE arată că premierul Victor Ponta (PSD-UNPR-PC)  se bucura, în luna august, de o intenție de vot în primul tur al alegerilor de 44%, iar în lunile septembrie și octombrie, de 42%. Klaus Iohannis (ACL), avea, în august, intenția de vot de 25%. În septembrie, intenția de vot pentru Klaus Iohannis era de 28%. Călin Popescu Tăriceanu, aflat pe locul trei a cunoscut următoarea evoluție: august- 9%, septembrie 10%, octombrie 8%. Elena Udrea avea, în august, intenția de vot de 7%, iar în septembrie și octombrie- 5%. 

(w670)

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 - SONDAJ AVANGARDE. Evoluția lui Teodor Meleșcanu nu a putut fi analizată, pentru că și-a dat demisia de la șefia SIE înainte de a-și depune canidatura la BEC. În octombrie, avea o intenție de vot de 4%. Atât a avut și Corneliu Vadim Tudor în august și septembrie, însă, în octombrie a coborât la 2%. Dan Diaconescu a avut o intenție de vot în august de 4% și a scăzut cu câte un procent în fiecare lună. Kelemen Hunor a rămas constant, la 4%, cu o scădere de 1 procent în septembrie. 

(w670)

Creșterile și scăderile cu mai puțin de 3% sunt mai puțin semnificative pentru că fac parte din marja de eroare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel