Sondajele publicate în ultima săptămână dinaintea turului 2 al prezidențialelor îl indică pe Victor Ponta drept favorit cert pentru 16 noiembrie. Candidatul PSD-UNPR-PC este cotat cu un scor între 53,5% și 55%, în vreme ce prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, are estimate cifre între 45% și 46,5%.
Conform INSCOP, Victor Ponta ar obține 53,5% dintre sufragii, iar Klaus Iohannis ar fi preferat de 46,5% dintre români.
Sondajul Sociopol publicat pe 9 noiembrie estimează că, în turul 2, candidatul stângii va fi votat de 55% dintre alegători, iar cel al dreptei ar obține un scor de 45%.
În data de 10 noiembrie, IRES a publicat o cercetare care îl indică pe Victor Ponta la 54%, în timp ce Klaus Iohannis are 46%.
Și în sondajele publicate ulterior cei doi prezidențiabili își mențin pozițiile. Atât sondajul CURS/Avangarde, publicat în data de 11 noiembrie, cât și sondajul CSCI din data de 13 noiembrie, îl prezintă pe Victor Ponta în postura de favorit, cu 54%, iar Klaus Iohannis se bucură de 46 de procente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu