ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Monica Macovei votează la Londra

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent în primul tur la alegerile prezidențiale, a anunțat că o să își exprime dreptul la vot departe de București, într-o altă capitală europeană, motiv pentru care fanii o avertizează la ce risc se expune.

"Votez astăzi alături de românii din Londra, la Secția de votare nr. 150 Londra Belgrave Square de la ICR, de la ora 15.30 (ora 13.30, ora Londrei). 

Astăzi avem de ales între libertate sau dictatură, între bunăstare sau sărăcie", a fost anunțul postat pe Facebook de către Monica Macovei. 

Între cei care au comentat anunțul fostului candidat la Președinție au fost și fani care i-au atras atenția că există riscul să nu reușească să voteze. "Pai doamna Monica Luisa Macovei daca va duceti la ora aia nu mai apucati sa votati!"; "Mi-e teama ca nu veti apuca sa votati. Am prieteni la Londra care stau la coada de la ora 7 si acum, ora 13:40, inca nu au reusit. Succes, speram sa reusim impreuna!", au atenționat-o internauții pe Monica Macovei.

Solicitare pentru BEC din partea Monicăi Macovei

Ulterior, europarlamentarul a anunțat că a transmis către Biroul Electoral o solicitare, în urma sesizărilor pe care le-a primit din partea alegătorilor cetățeni români din diferite orașe din străinătate.

"Am cerut din nou prelungirea orarului de votare la secțiile din străinătate unde cetățenii români stau la coadă. Români aflați la coadă la secțiile de votare din străinătate nu au nicio vină pentru că procesul electoral a fost prost organizat, iar acest lucru nu trebuie să le anuleze un drept fundamental.

Către: Biroul Electoral pentru secţiile de votare din străinătate
Domnului Judecător Iulian Panait

SOLICITARE PRIVIND PRELUNGIREA ORARULUI SECȚIILOR DE VOTARE

În urma sesizărilor pe care le-am primit din partea alegătorilor cetățeni români din diferite orașe din străinătate, care stau la cozi imense la secțiile de votare pentru a-și exercita un drept fundamental, vă solicit să prelungiți orarul tuturor secțiilor de vot din străinătate, pentru situația în care la ora 21.00 mai sunt oameni care nu au votat.

Ținând cont că, din informațiile primite, sunt cetățeni români care stau deja la coadă de peste 7-8 ore și nu au putut încă să voteze, este de așteptat ca la ora 21.00 în fața locurilor unde sunt amenajate secții de votare să rămână mii de oameni la coadă.

Cetățenii români aflați la coadă la secțiile de votare din străinătate nu au nicio vină pentru că procesul electoral a fost prost organizat, iar acest lucru nu trebuie să le anuleze un drept fundamental.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel