ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Funar, convins că alegerile vor fi anulate

Candidatul independent la prezidențiale Gheorghe Funar a declarat, marți, că nu va face nicio recomandare alegătorilor săi pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

"Deocamdată nu avem pe cine alege dintre cei pe care i-au pus stăpânii străini ai României pe primele două locuri în clasament. Nu avem pe cine alege. Ei sunt reprezentanții partidelor politice care au făcut praf și pulbere România în ultimii 25 de ani. Sunt marionete dirijate de stăpânii străini ai României", a menționat Gheorghe Funar.

El a adăugat că nici nu va fi nevoie de o recomandare, deoarece are convingerea că alegerile vor fi anulate ca urmare a cererii sale pe care a adresat-o Curții Constituționale a României (CCR).

Gheorghe Funar a adresat CCR o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie.

În cererea adresată, luni, președintelui CCR, Augustin Zegrean, Gheorghe Funar invocă faptul că nu s-ar fi asigurat egalitatea cetățenilor în fața legii.

"Cu ocazia turului de scrutin din data de 2 noiembrie a.c. nu s-a asigurat egalitatea cetățenilor în fața legii, milioanele de cetățeni români aflați în străinătate fiind discrimininați prin arondarea a circa 13.000 de cetățeni cu drept de vot la o secție de votare. Au fost astfel încălcate prevederile Constituției României, articolul 1, alin.5, articolul 16, alin.1, 2 și 3, articolul 31, alin.1 și dreptul de vot a peste trei milioane de cetățeni români aflați în străinătate", menționează Funar în cererea sa.

Curtea Constituțională a României dezbate miercuri contestațiile depuse pentru anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Potrivit oficialilor CCR, au fost depuse 12 contestații până marți, în jurul orei 16.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel