ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Emil Boc: PDL o va susține pe Elena Udrea. Mulți colegi nu cred în Klaus Iohannis

Fostul președinte al PDL, Emil Boc, a dezvăluit că partidul din care face parte o va susține pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale, pentru că mulți dintre democrat-liberali nu cred în candidatura lui Klaus Iohannis.

Întrebat de ce o susține pe Elena Udrea în cursa pentru Cotroceni, în detrimentul lui Klaus Iohannis, Emil Boc a răspuns:

"În primul rând, vreau să vă spun că eu cunosc foarte bine partidul şi credeţi-mă că sunt mulţi colegi de-ai mei care, de asemenea, o vor susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale. Îmi este greu să înţeleg cum se poate gândi cineva că după ce ani de zile PNL şi PDL s-au aflat la cuţite, acum PDL trebuie nu doar să dea mâna cu liberalii, dar şi să renunţe la un candidat propriu pentru Klaus Iohannis. În teritoriu, rănile războiului politic dintre cele două partide nu s-au cicatrizat. Pot să vă spun că sunt foarte mulţi colegi de partid care nu văd cu ochi buni această unire în cuget şi simţiri cu PNL".

Citește și: Lansări prezidențiale: Ponta a făcut o greșeală, Iohannis are joc dublu, Macovei fură ”combustibil” de la Elena Udrea

Întrebat, într-un interviu acordat evz.ro, dacă după înființarea PMP Elena Udrea mai este privită ca apropiată de PDL, primarul din Cluj-Napoca a declarat:

"Este şi va fi întotdeauna bine văzută în partid, pentru că reprezintă 'spiritul PDL' şi a fost alături de colegii de partid şi la bine, dar mai ales la greu. PDL-iştii nu-i uită pe acei lideri care au fost cu ei şi alături de ei.

De asemenea, Elena Udrea a stat alături de preşedinte şi alături de partid în cele mai grele momente. Mă refer la suspendarea lui Traian Băsescu din 2007, la alegerile locale şi parlamentare din 2008, europarlamentare şi prezidenţiale din 2009, la momentul teribil de dificil al asumării măsurilor de austeritate, la consecinţele politice ale acestei decizii care au fost foarte aproape de a fi devastatoare pentru PDL. Cred că mulţi colegi îşi vor anunţa susţinerea pentru Elena Udrea în următoarea perioadă, pentru că se asociază cu ea şi cu trecutul nostru comun.

Dacă există un candidat al PDL la aceste alegeri, cu siguranţă acela este Elena Udrea", a conchis Emil Boc.

Vezi și: Un nume de marcă din PMP face campanie pentru Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel