Alegeri președinte Parlament European. PPE coaliție cu ALDE. Mircea Diaconu, foarte trist

Europarlamentarul Mircea Diaconu a vorbit despre coaliția din Parlamentul European, între PPE și ALDE, în contextul alegerii unui nou președinte. 

”Din păcate, Guy Verhofstadt, liderul Grupului ALDE, s-a retras din cursa pentru preşedinţia Parlamentului European, în favoarea lui Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European (PPE), în baza unei noi coaliții. A făcut-o dintr-o logică a sacrificiului personal, în respectul unor principii și deziderate de maximă importanță pentru construcția europeană, dar și pentru a obține, prin negocieri, funcții și poziții mai importante pentru Grupul ALDE în instituțiile europene. Cei mai mulți dintre colegi au fost de acord - nu cu foarte mare plăcere -, considerând că aceasta ar fi cea mai bună variantă de coaliție pentru întărirea și reformarea Uniunii Europene.” a declarat Mircea Diaconu. 

[citeste si]

”În ceea ce mă privește, le-am spus că în niciun caz nu voi vota vreodată pentru a fi alături de PPE, care timp de ani de zile, a făcut destul rău României. Le-am amintit de tratamentul absolut nedrept din timpul lui Barroso, de umilirea pe care au trebuit să o sufere cetățenii României care votau într-un fel, însă datorită presiunilor de tip PPE le era modificat votul, bineînțeles cu „ajutorul" neprecupețit al securismului românesc. Să nu uităm cum, peste noapte, fostul Partid Naţional Liberal, o componentă de bază a grupului ALDE, a fost înghiţit de popularii europeni. Eu sunt și mă voi comporta ca un independent. Prin urmare, voi vota pentru candidatul care mă va convinge. A avut loc deja primul tur și am votat cu o doamnă din Belgia, care mi s-a părut cea mai decentă și bine-intenţionată dintre toţi.” a mai precizat Mircea Diaconu. 

Europarlamentarul a subliniat: ”Sunt foarte trist, însă, pentru că am aceeași senzație ca acasă, ajungem să alegem între niște oameni fără culoare, fără lumină, fără viziune... pentru că nu avem ce face. Azi se va vota Președintele, mâine Vice-Președinţii Parlamentului. Îmi voi da din nou votul cui voi crede eu de cuviinţă și mâine seară, oricât de târziu, mă urc în mașină și plec pentru că m-a lovit dorul de acasă.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel