ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Lovitură pentru ALDE. Demisie în masă: Au trecut la PNL

ALDE primește o lovitură în campania electorală. 

Întreaga organizație de tineret ALDE Vâlcea a părăsit partidul și a trecut la PNL, în condițiile în care tinerii sunt extrem de importanți în campania electorală. Informația a fost verificată de DCNews la ALDE central, în condițiile în care amintim că în trecut a existat o intoxicare de presă de acest gen cu privire la tineretul ALDE trimisă de un fost lider exclus din partid. Partidul a confirmat demisia tinerilor din Vâlcea. 

”Decizia plecării dintr-un partid – mai ales unul la construcția căruia ai contribuit - nu e niciodată simplă. Niciunul dintre noi, tinerii din organizația Vâlcea, nu și-ar fi dorit să fie nevoit să părăsească ALDE, un partid de care ne leagă eforturi personale și sute de ore de muncă voluntară, precum și unele bucurii. Cu toate acestea, am întregul sprijin al organizației pe are o conduc atunci când afirm că demisia noastră, în bloc, este consecința directă a dezinteresului pe care conducerea partidului l-a manifestat față de tineri. Tinerii nu au niciun cuvânt de spus în ALDE Valcea, chiar dacă efortul lor e necesar în fiecare campanie electorală”, a transmis președintele Tineretului ALDE Vâlcea, Daniel Cîmpeanu.

[citeste si]

El a adăugat: ”Proiectele noastre, dorințele noastre, ale tinerilor, nu au reușit să atragă atenția niciunui lider ALDE de la Valcea. De fapt, singurii tineri din ALDE Valcea care contează pentru conducerea partidului sunt cei aflați în prag de pensie sau deja pensionari. Tinerii onești, care au dorit să se profesionalizeze politic în ALDE, atrași de ideea unui partid nou, liberal, au descoperit în scurt timp că drumul ales este unul înfundat. Acestea sunt motivele pentru care, împreună cu toți colegii mei din organizația de tineret ALDE Vâlcea, am luat decizia de a părăsi acest partid”.

Toți tinerii au trecut la PNL

Daniel Cîmpeanu a continuat: ”Ca o previziune personală, am convingerea că, în viitorul apropiat, singurii tineri rămași în ALDE vor fi cei care, prin diferite legături mai puțin știute, sunt conectați direct la președintele filialei vâlcene. Ceilalți tineri- puținii care nu au plecat încă în valurile anterioare de demisii în bloc – fie vor trece la Partidul Național Liberal, fie vor abandona ideea de a face politică liberală în România. În mod firesc, noi am ales Partidul Național Liberal comparând listele sale cu cele depuse de ALDE, care abundă de traseiști și oameni de casă ai președintelui partidului la nivel local. Pentru orice om cu principii și logică, modul în care PNL a decis să promoveze nu doar tineri, dar și reputați specialiști care nu au mai făcut politică anterior, e mai mult decât relevant. Mulți tineri bine pregătiți, mulți profesioniști din mediul academic sau din societatea civilă și, foarte important, niciun om cu probleme penale, aceasta este descrierea corectă a listelor PNL, complet diferite de oferta electorală a ALDE.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel