Alegeri locale 2020. Bodog, atac la adresa PNL-ului: Noul PCR vopsit în galben și albastru

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății și vicelider al grupului PSD din Senat, a criticat modul de acțiune al PNL-ului, dar și alianțele anti-PSD.

"Dragi români, pe cum se apropie alegerile apar tot mai des în presă declarații ale unor lideri PNL care instigă la așa-zise alianțe anti-PSD, ba chiar la eliminarea PSD din viața politică, în cel mai fascist mod posibil. Astfel de declarații specifice dreptei de dinainte de război și-au făcut într-un mod nepermis de ușor revenirea în discursul politic al dreptei de la noi. Și într-un mod extrem de periculos pentru democrație. La fel ca în anii '30!

Bodog: Prioritatea PNL

Pentru PNL prioritatea este să își pună cât mai mulți politruci în funcții, la butoanele puterii. Dovadă stau cei peste 12.000 de "specialiști" liberali angajați la stat în ultimele nouă luni. Atât știu, atât propun. Acces facil la bani pentru proprii politruci. Ăsta e planul lor pentru România. Ce nu înțeleg însă acești indivizi este faptul că democrația, prin esența ei, presupune dezbatere. Orice formă de guvernare care elimină dezbaterea, care vrea să elimine partidele concurente, este o formă de totalitarism.

Culmea este că un partid așa-zis liberal și care se revendică istoric de la familia Brătianu se comportă în cel mai anti-liberal mod. Pentru că, astăzi, PNL acționează în cel mai comunist mod. Asta a ajuns PNL sub conducerea lui Orban și Iohannis: noul PCR vopsit în galben și albastru. Și situația devine tot mai gravă. La fe ca în anii de tristă amintire pentru milioane de români!", a transmis Florian Bodog, într-un comunicat.

"Intrigi iresponsabile"

"Toate alianțele politice care au ca scop eliminarea altui partid, PSD în acest caz, sunt de fapt intrigi iresponsabile. Orice așa-zisă alianță al cărei scop exclusiv (pentru că altceva nu propun) este eliminarea PSD, este de fapt o alianță împotriva milioanelor de români care cred în solidaritate, care cred în justiție socială, care cred în drepturi egale, care cred că nu putem lăsa pe nimeni în urmă, care cred că statul trebuie să își asume responsabilități și în apărare, și în ordine publică, dar și în sănătate sau educație. De aceea avem stat, de aceea îl plătim. Asta crede PSD, asta înseamnă social democrația pe care o promovăm și o oferim oamenilor.

"Liberalii lui Orban vor să dea tot pe mâna privaților"

Orice alianță împotriva PSD e o conspirație fățișă la abandonul cetățeanului de către stat. Asta vrea dreapta, asta vrea PNL. Liberalii lui Orban vor să dea tot pe mâna privaților, în condițiile privaților Și la prețurile privaților. Pe spinarea bieților oameni, din păcate. De aceea, românii românii trebuie să înțeleagă și să acționeze. Împotriva alianțelor contra românilor promovate de PNL, oamenii vor veni cu solidaritate, cu speranță, cu încredere către cei care nu vor să îi dezbine, către cei care nu îi aruncă pe unii împotriva altora, către cei care știu că din dezbatere se naște progres și că în lipsa acesteia apare totalitarismul. Așa cum vrea PNL, fără Parlament, fără Curte Constituțională, ci doar ei, de capul lor. Și vedem bine ce (NU) le poate capul", a mai spus Florian Bodog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel