ALEGERI LOCALE 2016. Tăriceanu anunță consultări cu premierul Cioloș

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că săptămâna viitoare vor avea loc consultări ale partidelor cu premierul Dacian Cioloş, pe tema alegerilor locale.

'O să facem consultările săptămâna viitoare, începe şi sesiunea parlamentară. Trebuie, în primul rând, să-l ascultăm şi pe premier. Poate ne agităm degeaba, poate premierul o să spună că nu e de acord să ia niciun fel de decizie, adică ordonanţă de urgenţă pentru schimbarea legilor electorale şi atunci, sigur, va rămâne la latitudinea Parlamentului. În Parlament sunt două probleme: timpul şi majoritatea care trebuie să se agrege în jurul acestei formule. Şi s-ar putea ca guvernul şi premierul Cioloş să iasă din această discuţie', a afirmat Tăriceanu joi seară la Antena 3.

El a susţinut că ALDE ar fi favorizat de alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar că legile electorale nu trebuie schimbate în funcţie de interesul unui partid.

'Există un număr important de colegi ai mei care consideră că alegerile în două tururi sunt favorabile pentru ALDE. Suntem un partid mai mic şi acest lucru ne-ar favoriza. Dacă discutăm lucrurile în acest fel şi gândim legile în funcţie de interesul unui partid sau altul, o să fie o permanentă instabilitate politică, o să schimbăm la fiecare ciclu electoral legea după cum îi convine fiecărui partid care poate să impună o nouă formulă. Am convenit anul trecut să modificăm legile electorale cu un an înainte de alegeri. Am găsit această formulă prin consens cu PNL. PNL şi-a schimbat optica şi acum vrea schimbarea regulilor jocului. Nu mi se pare corect ca în funcţie de interesul particular al unui partid care are posibilitatea să influenţeze această decizie să se schimbe regulile', a subliniat Tăriceanu.

Premierul Dacian Cioloş a declarat duminică, la Iaşi, întrebat în acest sens, că va discuta cu partidele politice despre oportunitatea unei ordonanţe de urgenţă referitoare la desfăşurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin.

'O să discut cu partidele politice întâi', a răspuns Cioloş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel