Alegeri locale 2016: Pariul lui Raețchi pentru Sectorul 5. Proiecte din programul de guvernare locală

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raețchi, a lansat la începutul acestei săptămâni programul de guvernare locală pe care îl propune cetățenilor din Sectorul 5. Potrivit programului, aflat în dezbatere publică, Sectorul 5 ar urma să se transforme radical în următorii ani, prin câteva proiecte și idei care până acum au ocolit această parte a Capitalei. 

"O administrație coruptă, cum a fost timp de 15 ani cea condusă de Marian Vanghelie, este în primul rând ineficientă și pierde resurse în loc să le dezvolte sau măcar să le conserve. Sectorul 5 poate fi uniformizat – părțile mai slab dezvoltate trebuie aduse la nivelul celor care au mai puține probleme, proces în urma căruia va avea de câștigat întregul sector. Proiecte prin care propun, de pildă, aducerea unor mari investitori în sector prin construirea celui mai mare turn de business din Capitală în zona Alexandriei, fluidizarea traficului prin încurajarea transportului în comun, mai multe piste pentru bicicliști și lărgirea unor șosele, dar și măsuri care trebuie luate din momentul zero al preluării mandatului, cum ar fi consolidarea termică a locuințelor, rezolvarea problemei ghetourilor sau creșterea numărului de creșe și grădinițe – acestea sunt doar câteva dintre punctele incluse în program", afirmă candidatul PNL la Primăria Sectorului 5.

Raețchi susține că implementarea acestor măsuri ar reduce într-un timp foarte scurt decalajul pe care Sectorul 5 îl are de recuperat față de restul sectoarelor.

Alte măsuri propuse de liberal se referă la consolidarea clădirilor cu risc seismic, creșterea numărului de spații verzi prin construirea Marii Grădini Centrale după dărâmarea Zidului Parlamentului, dar și rezolvarea problemei parcărilor prin structuri supraetajate.

Programul lansat de candidatul liberal la Primăria Sectorului 5 este în dezbatere publică până pe 15 aprilie și poate fi consultat aici: http://ovidiuraetchi.ro/program-electoral/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel