Alegeri locale 2016. Lista orașelor în care se face blat

Noua lege electorală nu este singura explicație pentru campania extrem de anemică la alegerile locale din 2016. În unele orașe importante, cele două mari blocuri politice au făcut blaturi, de aceea nu se atacă la baionetă, susține consultantul politic Cozmin Gușă.

Guşă a explicat că Emil Boc va câştiga Primăria Cluj Napoca în urma unui blat, fiind ajutat de Daniel Buda. "Boc cu clientela lui de partid și cu un Daniel Buda foarte harnic, sub masă, cum ii place lui să stea, va câştiga în urma unui blat. Tot un blat major va fi şi la Braşov, unde asa zisul independent Scripcaru va reconfirma din postura de independent, asta ca să nu strice imaginea PNL- ului, imagine deja stricată." Cozmin Gușă a adăugat că un blat va fi şi la Târgu Mureş.  "Poate şi independenţii aceştia se vor gândi foarte bine dacă să se mai întoarcă la partid sau nu", a spus Cozmin Guşă, citat de Realitatea

"Şi la Timişoara este un blat, dar unul mai sofisticat. Este un blat în care primăria o să o ia PNL-ul şi Consiliul Judeţean îl ia PSD-ul. Acolo, cred că e un blat între vechii politici, Vasile Blaga şi Ilie Sârbu", a precizat consultantul politic. 

PNL ar putea câștiga la Constanța

"La Iaşi cred că va câştiga urmaşul lui Nichita. Singurul loc pe care îş văd deschis competiţiei, dar pe care nu îl fructifică liberalii, este Constanţa, unde amiralul Chiţac chiar aşa şanse să bată candidatul lui Mazăre şi al PSD-ul, pe Făgădău. Ei sunt într-un fel cap la cap, poate cu câteva procente în spate Chiţac, dar pe un trend ascendent. Acolo văd o singură mişcare pe care PNL-ul se pare că nu este în stare să o facă. Pe locul 3, cu 7-10%, este Palaz, candidatul lui Băsescu. Acolo este antitudinea anti-Mazăre şi Băsescu are această atitudine. Chiru, pe locul 4, din partea ALDE, contează într-o proporţie de 4-5 procente, dar un scor aproape dublu are Palaz, tot cu un electorat anti-Mazăre. Acolo ar fi posibil să se geneze un val public către candidatul liberal, care, recunoaştem, dacă ar putea să devină primar ar mai normaliza atmosfera într-un loc de interes internaţional. Să nu uităm că atât judeţul Constanţa, cât şi oraşul în sine, este pe harta specifică a forţelor NATO, a americanilor, este zona cea mai ferbinte a României, dacă ne uităm câteva sute de metri mai încolo, în Crimee, la noua bază militară instalată acolo. Nu ne putem juca la Constanţa şi am văzut cât de pârjolit a fost acel muncipiu şi judeţul. Deci, singurul loc în care nu văd blatul este Constanţa şi ar fi o victorie simbolică a liberalilor dacă ar fi suficient de înţelepţi să ceară un ajutor de la candidatul lui Băsescu, Palaz", a detaliat Cozmin Guşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel