ALEGERI LOCALE 2016. Blaga: În 10 zile PNL va avea şi candidatul la Primăria sectorului 6

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că partidul său va avea în 10 zile un candidat pentru Primăria sectorului 6, precizând că în acest sector este nevoie de un candidat 'care să se bată'.

'În baza unor cercetări sociologice, vin cu propuneri cei din organizaţia municipiului Bucureşti. Aşa s-a întâmplat şi acum când i-am desemnat pe cei cinci din cele şase sectoare. Am avut cercetări în faţă, le-am întors pe toate feţele, am ţinut cont de toate elementele într-o analiză care nu spune numai câte puncte are 'x', câte puncte are 'y' - sunt multe elemente luate în calcul - şi am stabilit cinci candidaţi. Suntem cu analize în teren la sectorul 6. Vom avea după părerea mea în 10 zile candidatul la sectorul 6', a spus Blaga, la TVR.

În ceea ce îl priveşte pe actualul primar de la sectorul 6, Rareş Mănescu, Blaga a spus că acesta nu a mai dorit să candideze.

'Probabil că şi-a făcut toate socotelile, s-a gândit cât de bine a administrat sectorul', a adăugat liderul liberal.

Pe de altă parte, Vasile Blaga a spus că PNL nu face alianţe preelectorale cu nimeni la centru, dar în teritoriu organizaţiile partidului pot face alianţe pentru a crea majorităţi, cu condiţia să nu fie alianţe cu PSD sau cu Mişcarea Populară. Blaga s-a referit şi la candidaţii pe care îi propun ALDE şi Mişcarea Populară pentru alegerile locale.

'Eu nu pot să văd cum îşi găsesc candidaţii ALDE şi Mişcarea Populară. Numai cu căzături de la PNL', a afirmat copreşedintele liberal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel