Alegeri locale 2016. ALDE și PSD pregătesc candidaturi comune

Conducerea filialei ALDE Satu Mare poartă discuţii cu PSD şi UNPR, urmând să stabilească dacă vor avea candidaţi comuni sau vor merge separat la alegerile locale din 6 iunie.

 Preşedintele filialei municipale a ALDE Satu Mare, Adrian Ştef, preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în foarte multe localităţi organizaţiile doresc liste comune. 'În momentul de faţă suntem pe punctul de a creiona liste în toate localităţile. Vom avea categoric candidaţi peste tot.

Avem o discuţie în perioada următoare cu partenerii noştri de la PSD şi UNPR, cu cei cu care am susţinut guvernul Ponta. O primă discuţie avem cu ei, în foarte multe localităţi organizaţiile noastre locale doresc liste comune, doresc să aibă candidaţi comuni. Avem această libertate să decidem separat pe localităţi, în funcţie de specificul local, că vom avea liste comune, vom avea liste separate, vom avea candidaţi comuni sau nu. Aici depinde foarte mult de cum s-au înţeles organizaţiile la nivel local.

În multe locuri am avut o colaborare foarte bună, tocmai de aceea vine opţiunea din teritoriu că dorim colaborarea. Aceeaşi opţiuni o vom analiza şi la nivel judeţean sau de municipiu, că vor fi liste comune, candidaţi comuni, liste separate, susţinând acelaşi candidat sau nu. În perioada următoare vom clarifica acest lucru', a spus Adrian Ştef. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel