Ionuț Lupescu răspunde după ultimul atac al lui Burleanu.
Ionuț Lupescu a oferit o reacție de ultim moment după ce Răzvan Burleanu a publicat un document-bombă joi seara, potrivit căruia "Kaiserul" nu și-a dat, de fapt, demisia din funcția pe care o deținea la UEFA, așa cum susținuse.
”Burleanu să se hotărască ce spune. A spus că nu mai aveam nicio funcție la UEFA. Acum am funcție sau n-am funcție?
În primul rând, aceasta este legislația pe care o au resursele umane de la UEFA, a fost propunerea lor, nu fac nimic de capul meu. UEFA nu e o shaormerie în care pur și simplu îți depui demisia și ai plecat. Eu am un departament întreg, am foarte multe programe, foarte multe lucruri pe care trebuie să le termin.
A fost propunerea celor de la resurse umane de a avea acel «unpaid leave» până la data alegerilor, după care va trebui să mă întorc și să predau absolut toate lucrurile pe care le aveam acolo. Nu mă întorc la UEFA, indiferent de deznodământul alegerilor.
E pentru a nu știu câta oară când Burleanu prezintă denaturat lucrurile și mă mir că cel mai bun manager sub 40 de ani nu cunoaște această legislație", a spus Lupescu, pentru GSP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu