EXCLUSIV  Alegeri 2024. Eugen Tomac, profilul românului căruia i se adresează PMP / video

Eugen Tomac a fost întrebat care e principalul competitor pentru PMP la următoarele alegeri parlamentare.

„În mod clar, partidele care sunt la guvernare, pentru că ele sunt responsabile de situația prin care trece țara. Dar eu sunt absolut convins că PMP are un bazin pe care îl poate atinge, de până la 1 milion de cetățeni români”, a zis Eugen Tomac în cadrul unui interviu acordat DCNews.

„Știm exact care este profilul cetățeanului român căruia ne adresăm. Oameni care nu așteaptă sprijin de la stat, oameni care sunt buni creștini, oameni care nu se păcălesc în fața populismului. Bineînțeles, cetățeni care cred în proiectul european, într-o Românie puternică, într-o Europă integrată”, a precizat Eugen Tomac.

„Soluțiile pe care le propunem noi urmăresc, în primul rând, consolidarea mediului de afaceri românesc. România poate fi dezvoltată și se poate dezvolta, cât timp vom avea capital românesc extrem de puternic și capabil să facă față oricăror crize”, a subliniat Eugen Tomac.

„Nu sunt rupt de realitate și văd toate riscurile la care suntem expuși. Ca om politic, am obligația să vin în fața echipei cu soluții și propuneri pentru perspectiva pe care o poate avea partidul în următoarea perioadă”, a conchis președintele PMP.

Citește și / Eugen Tomac exclude orice alianță cu partidul lui George Simion. Ce urmează în PMP

Eugen Tomac a transmis un mesaj clar legat de viitorul PMP, precizând că o fuziune sau alianță cu AUR este exclusă.

„Noi încercăm să ne luăm revanșa prin elanul pe care îl avem, pentru că PMP este un partid extrem de disciplinat, un partid care s-a sudat prin seriozitate. Noi nu am avut, până recent, conflicte interne, am funcționat uniți. Regăsesc optimism în sânul partidului nostru. Încercăm să găsim soluțiile cele mai bune pentru a merge mai departe”, a zis Eugen Tomac, miercuri, în cadrul unui interviu acordat DCNews.

Întrebat despre anumite informații potrivit cărora PMP negocia cu PNL pentru un parteneriat, Eugen Tomac a făcut următoarele precizări legate de viitorul PMP: „Într-adevăr, în trecut, a existat o invitație din partea PNL. Eu nu conduceam atunci partidul. Le-am recomandat celor din PNL să discute cu președintele de la acea vreme, domnul Diaconescu. A fost și o întâlnire la care am participat și eu. Ulterior, s-a intrat într-o dispută publică, s-a încheiat la acea vreme fără niciun rezultat și, din acel moment, nu au mai existat discuții cu privire la acest subiect.”

„Ceea ce pe mine m-a nemulțumit foarte mult”, a continuat Eugen Tomac, „este faptul că, la începutul acestui an, la una dintre ședințele partidului, a participat liderul AUR (n.r. George Simion), care a venit cu o formulă de fuziune sau alianță cu PMP, lucru pe care l-am respins categoric. Îl resping și astăzi!”

„PMP nu se poate așeza la masă cu un partid nefrecventabil, din punctul meu de vedere. Acesta a fost încă un motiv pentru care lucrurile au prins o turnură neplăcută pentru noi. O spun cu regret. În această clipă, esențial pentru noi este să ne consolidăm partidul. În perspectivă, vom lua deciziile cele mai bune pentru PMP”, a subliniat Eugen Tomac.

„M-a nemulțumit invitarea lui Simion la una dintre ședințele importante. A propus un proiect de fuziune sau alianță cu PMP, lucru pe care l-am respins categoric! Mi s-a părut complet nepotrivit”, a conchis Eugen Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel