Alegeri 2020. Firea: Bucureştenii au de ales între mine, voi continua proiectele, şi candidatul dreptei, care va reduce subvenţiile

Gabriela Firea a susținut duminică seara o declarație de presă cu ocazia lansării candidaților PSD la primăriile de Sectoare. 

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, cu ocazia lansării candidaturii sale şi ale primarilor pentru cele şase sectoare ale Capitalei, că bucureştenii au de ales între continuarea proiectelor pe care le-a demarat şi candidatul dreptei, care a anunţat deja că va reduce subvenţiile la transport în comun şi la căldură, scrie Agerpres. 

"Mâine, PSD va depune moţiunea de cenzură la Parlament şi în cursul săptămânii viitoare va avea loc şi citirea moţiunii, urmând să programăm votul. Ceilalţi se plâng, că este trafic în Capitală şi că avem poluare, dar nu vin cu soluţii concrete. În momentul în care noi am avut guvernarea s-a lucrat, acum, de aproape un an de zile, nu se mai lucrează, tocmai probabil pentru a da motive bucureştenilor să fie supăraţi pe primarul general", a spus Firea.

Investiție care aparține Guvernului și Ministerului Transporturilor 



Ea a precizat că "bucureştenii sunt oameni inteligenţi" şi ştiu că investiţia de la Centură aparţine Guvernului şi Ministerului Transporturilor.

"Deşi lucrurile par foarte complicate în acest moment, cred că ele sunt simple - bucureştenii au de ales între mine, care voi continua toate proiectele de dezvoltare ale Capitalei, echipa mea (...) şi candidatul dreptei unite, care a anunţat cât se poate de clar că, dacă va ajunge vreodată la Primărie, va elimina sau reduce drastic subvenţiile pentru transportul public în comun şi pentru termoficare", a precizat Firea.

Bucureșteni aduși la stadiul de sărăcie 



Primarul general a explicat că există peste un milion şi jumătate de bucureşteni care folosesc zilnic transportul public în comun, şi, de asemenea, peste un milion şi jumătate de persoane care sunt racordate la reţeaua de termoficare, iar lucrurile anunţate de contracandidatul său ar însemna aducerea în stadiul de sărăcie a multor oameni din Bucureşti.

"Este un mare pericol, de asemenea, proiectul de dreapta pentru Bucureşti şi în ceea ce priveşte investiţiile, pentru că acest candidat al dreptei unite a anunţat că în momentul în care va ajunge la primărie, va avea preferinţe - exact ce se întâmplă la Guvern - pe timpul pandemiei Guvernul ne-a spus să stăm în casă - de ce să stăm în casă? Ca să nu mai fim vigilenţi. Noi, oamenii politici, suntem efemeri în aceste funcţii - important este să lăsăm ceva durabil în urma noastră, iar eu, cel puţin, până în acest moment, am lucruri durabile pe care le-am realizat împreună cu echipa mea", a mai spus Firea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel