Alăptarea la sân salvează vieţi. Rolul medicilor, recomandări OMS

Sugarii, chiar şi cei născuţi prematur, subponderali sau bolnăvicioşi, trebuie să fie exclusiv hrăniţi la sân, încă din maternitate şi în mod ideal pentru doi ani, conform unei noi recomandări ce a fost dată publicităţii miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de UNICEF.

Maternităţile, spitalele şi clinicile medicale trebuie să sprijine noile mame să alăpteze imediat după naştere şi să nu promoveze folosirea de lapte formulă cu excepţia situaţiilor în care există o motivaţie medicală temeinică, se mai arată în iniţiativa OMS şi UNICEF, transmite Reuters.

'Această iniţiativă se referă în special la primele zile de viaţă, la ce se întâmplă în maternităţi... Este un moment de importanţă critică în care trebuie să ne asigurăm că alăptarea la sân începe în mod corespunzător, iar noile mame vor reuşi să-şi alăpteze copiii' şi vor beneficia de consilierea necesară pentru acest lucru, a susţinut într-o conferinţă de presă Dr. Laurence Grummer-Strawn, expert OMS.

Alăptarea la sân în mai puţin de o oră după naştere reduce riscurile ca sugarul să contacteze o infecţie sau să fie malnutrit, conform OMS.

Alăptarea la sân a tuturor sugarilor în primii doi ani de viaţă va duce, conform estimărilor OMS, la salvarea vieţilor a peste 820.000 de copii în fiecare an. Copiii sunt expuşi unui risc mai mare de a muri de diaree sau de alte infecţii atunci când sunt doar parţial alăptaţi la sân sau nu sunt alăptaţi la sân deloc.

Alăptarea la sân îmbunătăţeşte IQ-ul copiilor şi performanţele lor şcolare.

În plus, alăptarea la sân este asociată, conform OMS, cu o mai bună calitate a vieţii la maturitate. Adulţii care în copilărie au fost alăptaţi exclusiv la sân au, conform studiilor, cariere de succes şi venituri mai mari.

Alăptarea la sân reduce foarte mult şi riscul ca mama să se îmbolnăvească de cancer mamar.

Revenind asupra unei recomandări vechi de aproape 30 de ani, OMS le solicită tuturor profesioniştilor din domeniul medical să contribuie la creşterea ratei de alăptare exclusivă la sân în primele 6 luni de viaţă, care, conform estimărilor a stagnat la aproximativ 40% la nivel mondial.

'Cei zece paşi originali au fost gândiţi pornind de la un set de standarde pentru copiii născuţi sănătoşi, la termen. Noi vrem să spunem că principiile cheie din spatele celor zece paşi se aplică şi copiilor prematuri, copiilor cu greutate mică la naştere, copiilor bolnavi', a adăugat Grummer-Strawn.

Mama şi copilul trebuie puşi împreună, 'piele pe piele', imediat după naştere şi nu să fie separaţi în saloane diferite, fapt care împiedică alăptarea, conform specialistului OMS.

'Multe femei nu sunt ajutate corespunzător să înceapă cu bine alăptarea şi alte femei se opresc din alăptare cu mult mai devreme decât ar trebui. Ajutarea lor pentru a reuşi să alăpteze este de o importanţă crucială', a declarat şi Dr. Victor M. Aguayo, şeful Programului pentru nutriţie al UNICEF.

Codul internaţional din 1981

Unităţile medicale trebuie să adere la la Codul internaţional din 1981 privind Comercializarea Substitutelor de Lapte Matern (International Code of Marketing of Breast-milk Substitutes), conform căruia formula de lapte pentru sugari trebuie să fie disponibilă în caz de nevoie, dar nu trebuie promovată! În unităţile medicale nu trebuie distribuite mostre gratuite de lapte formulă.

[citeste si]

Piaţa laptelui formulă pentru sugari creşte cu rapiditate, de la o valoare estimată de 44 de miliarde de dolari în 2014, până la 70 de miliarde în 2019, conform lui Grummer-Strawn. 'Suntem foarte îngrijoraţi cu privire la această tendinţă, în special în zona Asiei de est unde creşterea este cea mai rapidă', a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel