Ajutor pentru un copil cu autism. Grapini: Este o prioritate pentru noi

Organizația de Tineret a PPU-sl Timiș este una dintre cele mai active din țară, explicația fiind evidentă.

"O avem aproape și drept model pe doamna europarlamentar, Maria Grapini, cu care vorbesc ori de câte ori vine acasă, căreia îi detaliez acțiunile și ideile pe care le avem, cu care mă consult frecvent. Recunosc, și fur meserie de la dânsa!”, spune președintele tineretului umanist, Alex Călin.

În consens cu umaniștii din Timiș, sprijinit de liderul filialei din Săcălaz, Cornel Mureșan, Alex Călin a anunțat, la sfârșitul acestei săptămâni, demararea unei acțiuni umanitare, destinată strângerii de fonduri pentru un copil de șase ani, diagnosticat cu autism. Băiețelul este din Săcălaz și are nevoie de tratament de specialitate, extrem de costisitor.

[citeste si]

“Am participat la ședința filialei PPU-sl din Săcălaz, în cadrul căreia Cornel Mureșan mi-a prezentat cazul și am decis împreună pașii pe care îi vom urma. Am făcut împreună o donație de haine și jucării, dar și dulciuri și alimente pentru acest copil. Familia lui va participa la un târg de specialitate, unde se vor strânge bani, acțiunile noastre urmând să fie unele de durată. Suntem alături de familie și sper să ni se alăture cât mai mulți oameni!”, a declarat președintele Tineretului umanist, Alex Călin.

Apel pentru strângerea de fonduri

Tinerii Mariei Grapini au lansat și un apel firmelor din Săcălaz și Timișoara, pentru strângere de fonduri, iar viitoarea acțiune de donare de sânge, organizată de Călin, va viza strict cazul de la Săcălaz: bonurile obținute vor fi donate familiei.

Europarlamentarul PPU-sl i-a felicitat pe tineri, acordându-le încredere și pe viitor.

“Sunt mândră de colegii mei! Avem tineri inimoși și generoși, în filială, oameni implicați în viața socială, atenți la problemele celor din jur, îndeosebi ale acelora care au mare nevoie de ajutor. Organizația noastră de Tineret este una activă, ce-și propune ca, și în acest an, să demonstreze că umanismul nu se învață, ci se simte și se oferă! Sunt alături de ei, voi fi alături de ei! Cazul de la Săcălaz este o prioritate pentru noi și ne vom implica împreună să ajutăm!”, a spus liderul umanist, Maria Grapini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel