Ai fi de acord să se căsătorească fiica ta cu un refugiat? Sondaj BCS, care mai arată și percepția față de Rusia și NATO

Siret: Refugiați din Ucraina, la punctul de sprijin
Siret: Refugiați din Ucraina, la punctul de sprijin

Biroul de Cercetări Sociale a publicat un sondaj de opinie realizat la nivel național privind atitudinea populației față de refugiați și față de războiul din Ucraina. De asemenea, a fost măsurată atitudinea populației față de Federația Rusă și NATO.

Sondajul a fost efectuat în perioada 9-20 martie 2022 pe un eșantion național de 800 persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României, de către o echipă coordonată de sociologul Bruno Ștefan.

O majoritate substanțială, mai precis două treimi dintre români sunt de acord ca țara noastră să primească refugiați ucraineni. Procentajul celor care se declară favorabil primirii refugiaților din țara vecină este semnificativ mai mare decât al celor care se declară favorabil primirii refugiaților afgani (32%). Această disproporție este datorată în mare parte apropierii culturale, religioase și geografice a refugiaților ucraineni. Atitudinea cea mai favorabilă este constatată la tineri, la persoanele cu studii superioare, domiciliate în marile orașe, la patroni și la salariații din mediulrivat.

Refugiații din Moldova și Ucraina să aibă prioritate la intrarea în țară

Românii consideră într-o proporție semnificativă că refugiații din Ucraina(47%) și, ipotetic, cei din Moldova (56%) ar trebui să aibă prioritate foarte mare la intrarea înțară. Refugiații din alte zone geografice mai depărtate nu sunt considerați priorități, deși o ușoară deschidere față de ei s-a produs pe fondul proximității conflictului armat din Ucraina.

Astfel, față de refugiații din Afganistan a crescut dorința de a-i ajuta de la 15% la 19%. Oamenii se declară categoric de acord cu protejarea celormai vulnerabile persoane din societate, indiferent de apartenența lor religioasă,etnică sau rasială (72%) și au convingerea să refugiații sunt oameni buni, care și-au părăsit țara doar ca să-și salveze viața.

De asemenea, românii respiung afirmația că refugiații aduc cu ei boli și viruși cu care noi nu am fi obișnuiți (51% sunt împotriva acestei afirmații, pondere ceva mai mică decât în octombrie 2021, cânmd era 55%, în ciuda situației pandemice din anul trecut. 

Ai primi un refugiat în casa ta? Surpriză față de sondajul din octombrie

Referitor la cine trebuie să se implice cel mai mult în ajutorarea refugiaților, românii cred că cea mai mare responsabilitate stă pe umerii statului (30%) și a Uniunii Europene (23%). De la cetățenii de rând (6%) și de la organizațiile neguvernamentale (6%) se așteaptă cea mai redusă implicare. Cu toate acestea, în contextul crizei refugiaților din Ucraina la frontierele României, respondenții consideră că românii în general s-au mobilizat exemplar (86%) și că societatea civilă s-a mobilizat, de asemenea, exemplar (83%) și mai repede decât autoritățile de stat (80%). În același context românii consideră că oamenii politici au avut cea mai slabă prestație.

De notat că în mod covârșitor –82% -persoanele intervievate afirmă că românii au demonstrat multă și foarte multă omenie și solidaritate cu refugiații din Ucraina. Conflictul de la graniță a sporit convingerea că românii sunt un popor tolerant cu refugiații și imigranții de la 37% în luna octombrie 2021 la 78% în luna martie 2022. A crescut semnificativ disponibilitatea de a primi un refugiat sau un grup de refugiați în casa proprie de la 9% la 29%, iar acest procent crește până la 40% în cazul refugiaților din Ucraina sau, ipotetic, din Moldova, dar rămâne scăzut față de refugiații din alte zone geografice mai depărtate. Diferențele de opinie sunt date de afinitățile culturale și geografice.

Aproape 60% dintre respondenți sunt de acord cu decizia UE de a le acorda statutul de protecție temporară de cel puțin un an pe teritoriul UE. Românii nu se tem că refugiații ucraineni vor duce la creșterea concurenței pe piața muncii, nici că ar crește riscul de război cu Rusia sau că vor duce la scăderea calității serviciilor medicale. Deși oamenii au meditat la aceste riscuri, dorința de a-i ajuta pe ucraineni e semnificativ mai mare decât pericolul de a-i ignora.

Ai accepta un refugiat șef la locul de muncă?

Aproape 70% dintre români declară că nu ar fi derajați de un centru de refugiați în localitatea lor, însă doar 46% ar accepta să aibă un refugiat ca șef la locul de muncă. Jumătate dintre români (50%) ar accepta ca o rudă de gradul întâi-frate, soră, fiu sau fiică să se căsătorească cu un refugiat, rezultat asemănător cu cel din octombrie 2021, ceea ce arată că apropierea de refugiați se manifestă până la pragul contactului personal sau familial.

Trei sferturi dintre cei intervievați declară că atacul Rusiei le crează teamă, cei mai mulți simțindu-se amenințați de o explozie la o centrală nucleară, sau de un război nuclear.

Jumătate dintre români susțin că războiul din Ucraina le aduce aminte de alte invazii efectuate de armata rusă sau sovietică și declară că atacul Rusiei nu a fost justificat.

Spaima intrării României în război îi convinge pe cei mai mulți (58%) că țara noastră trebuie să investească masiv în înarmare și pregătire militară, iar două treimi dintre cetățeni consideră că decizia de aderare la NATO a fost corectă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel