Doru Frunzulică, europarlamentar PSD, într-un interviu acordat DCNews, a discutat despre cum a decurs desemnarea sediului Agenției Europene a Medicamentului.
Oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat de Consiliul Uniunii Europene pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM) în contextul ieşirii Marii Britanii din UE. Amsterdam şi Milano au obţinut un număr egal de voturi în a treia rundă. Desemnarea câştigătorului s-a realizat prin tragere la sorţi,
„Nu s-a mers pe o negociere politică, ci pe o chestie inacceptabilă. Nu s-a tranșat nici măcar prin vot, pentru că, în final - și în cazul Agenției pentru Medicamente și în cazul Autorității Bancare Europene –, s-a ajuns la o situație în care erau două orașe cu același număr de puncte. Se intrase în faza a doua. Au fost trase la sorți, pur și simplu. Pentru că nu s-a putut ajunge la un consens și la un vot cu un punctaj majoritar pentru un oraș sau altul. Așa s-a ajuns să câștige Amsterdam și Paris", a declarat Doru Frunzulică, europarlamentar PSD.
„Noi trebuie să ne batem în continuare pentru drepturi egale. Cetățenii români sunt prioritatea noastră și ar trebui să fie a oricărei instituții din România", a mai spus europarlamentarul.
Nouăsprezece oraşe europene, inclusiv Bucureşti, au candidat pentru a găzdui sediul AEM, instituţie care trebuie mutată din Marea Britanie în contextul ieşirii acestei ţări din UE. Oraşele candidate au fost: Amsterdam, Atena, Barcelona, Bonn, Bratislava, Bruxelles, Bucureşti, Copenhaga, Dublin, Helsinki, Lille, Milano, Porto, Sofia, Stockholm, Viena, Varşovia, Valletta şi Zagreb. Înaintea primului tur de vot, Zagrebul, Dublinul şi Valletta şi-au retras candidaturile.
Consiliul UE a propus o serie de criterii obiective, cum ar fi acces la infrastructură şi servicii. Începând din martie 2019, Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană, acest lucru necesitând transferul sediilor Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM) şi Autorităţii Bancare Europene (ABE).
Răspunsul complet, mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu