AEP nu rambursează cheltuielile PSD de la europarlamentare. Fifor: Vom depune acțiune în instanță

Ema Apostu / 29 aug 2019 / 21:37 Salveaza PDF Comentarii
Mihai Fifor
Descriere foto: Mihai Fifor

Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a anunțat, că PSD va depune plângere în instanță, după ce șeful AEP a spus că nu vor fi rambursate cheltuielile făcute de social-democrați la alegerile europarlamentare.

Mihai Fifor a fost întrebat, într-o conferință de presă, ce va face PSD dacă nu îi vor fi rambursare sumele de bani cheltuite în campania pentru alegerile europarlamentare, secretarul general PSD anunțând că va fi depusă o plângere în instanță, scrie Mediafax.

"Noi considerăm că este o decizie incorectă a Autorității Electorale Permanente. Luni vom depune acțiune în instanță pentru a ne recupera sumele pe care credem noi că trebuie să le recuperăm de al AEP. De altminteri, raportul de control al Autorității arată clar că s-au îndeplinit toate condițiile pentru ca suma să fie rambursată PSD. Prin urmare ne considerăm îndreptățiți să mergem în instanță și să recuperăm această sumă", a răspuns Fifor.

Preşedintele AEP Costantin Buică a declarat, pentru Mediafax, că instituţia nu va rambursa cheltuielile făcute de PSD la alegerile europarlamentare deoarece documentele au fost semnate de Mircea Drăghici, care nu mai era trezorierul partidului la momentul depunerii actelor.

"Nu era semnătura doamnei Dăncilă"

 

"Legea spune că atribuţiile mandatarului oficial sunt de a depune cererea de rambursare şi lista de candidaţi, semnată de către reprezentantul legal al partidului, potrivit statutului propriu. Potrivit statutului propriu, reprezentantul legal, la data depunerii cererii, era preşedintele Executiv, doamna Dăncilă, şi nu era semnătura doamnei Dăncilă. Autoritatea a cerut, printr-o serie de patru adrese, clarificări, şi în niciuna dintre adrese, nu a rezultat împuternicirea de semnatar al acelei adrese de către domnul Drăghici, prin semnătura doamnei Dăncilă", a declarat Constantin Buică, joi, pentru Mediafax.

În Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, cuantumul total al cheltuielilor PSD este de 3.472.749 de lei, bani care nu au fost rambursaţi de către AEP, a afirmat Constantin Buică.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26