Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat că aștepta ceva mai concret pentru România și pentru regiune, după reuniunea NATO care a avut loc la București.
”Știrea zilei este cu NATO. A venit domnul Stoltenberg (Jens, secretarul general al NASTO, n.r.) și ne spune fel de fel de lucruri despre NATO, în condițiile în care eu nu am aflat, nici măcar pe surse, lucruri concrete noi pe care le va face NATO în România. Cum ne vom apăra? Am aflat că structura din Italia se va mobiliza rapid și va veni către România. Eu cred că este mult prea puțin”, a observat Gușă, care explică actualul context geopolitic.
”În condițiile în care eurasiaticii, Rusia și China, desfășoară în regiunea noastră, a Balcanilor de Vest, această strategie clară pentru toată lumea, în care Rusia balansează forța nucleară cu SUA și China vine cu miza implementării economice în absolut toate statele fostului Tratat de la Varșovia plus fosta Iugoslavie, e evident că NATO trebuia să facă ceva în plus. Și deocamdată nu a făcut, pentru că în discuțiile de azi din România ne-au spus că dacă vom fi atacați, sistemul din Italia se va activa rapid și ne va scăpa de grija războiului cu Rusia. Cred că e mult prea puțin. Și cred că dacă nu se va veni în plus cu strategii punctuale - poate să fie inițiativa celor trei mări de care Iohannis tot vorbește - vom fi victimele unor războaie hibride care pot să aibă ca rezultantă și ce s-a întâmplat în Catalonia; sigur, mutatis mutandis, nu trebuie să vorbim în mod concret de așa ceva, dar noi știm că Rusia așa acționează”, a explicat consultantul.
Cozmin Gușă crede că războiul geopolitic ar putea viza în mod direct România.
”Dezbinarea asta a Europei, care mai ales la frontieră, unde este România, va deveni foarte evidentă, se va manifesta și așa. Războiul instalat între zona eurasiatică și cea euratlantică foarte dezbinată nu va cunoaște amenințări cu bombe, ci alt fel de amenințări, de la dezagregarea teritorială până la altfel de probleme de tip geoeconomic. Ceea ce a făcut domnul Stoltenberg la București e mult prea puțin față de ce am avea nevoie”, a spus consultantul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu