Adriana Săftoiu, incident cu Poliția rutieră. De asta imi este lehamite

Adriana Săftoiu, purtătorul de cuvânt al PNL, a povestit o întâmplare din trafic. S-a întâlnit cu Poliția rutieră din Capitală și susține că a fost oprită de polițiști, care i-au spus că este filtru organizat, dar când a cerut să vadă actele doveditoare ale acestei acțiuni, polițiștii au dat din colț în colț și în cele din urmă i-au dat actele înapoi.

"Veneam spre casă. Mă gândeam la una, alta când hop, politia! Soseaua Nordului! M-am obisnuit deja cu ei, dar acum eram prea cu ganduri venind de la spital, de la o prietenă. In general, am răbdare si probabil că această răbdare e un punct nevralgic. De frica autoritătii, taci ca sa nu ii superi! Imi prezint actele! " Actul de identitate". Scot dovada de la evidenta populatiei! "Ce e asta?" Simt că nu imi place tonul. Recunosc functionarul de stat, de STAT ROMÂN, bucuros să te prindă.

Explic calm că am buletinul expirat si ca sunt in perioada in care am depus dosarul pentru eliberarea celui nou. Stă si se tot uită. Mai rămânea să imi ceară analizele medicale. Mă satur de privirea lui si intreb: "Dar dvs de ce m-ati oprit?" "Nu am de ce să vă raspund".

E cam mult. "Cum adică nu aveti de ce să imi raspundeti? E dreptul meu să aflu de ce mă verificati". Incepe să imi pară rău că nu am fost atentă la nume când s-a prezentat. "Care drept? Vă verific pentru că vreau. E filtru". "Aveti si un ordin, verificati unde vreti si cum vreti?" " Da, si dacă mai puneti intrebari s-ar putea să mă supăr". " Si dacă vă supărati, ce faceti?" " Vă dau jos din masină".

Cobor singură si ii cer să imi arate dacă are vreun ordin pentru filtru. Se apropie colegul lui. Reluăm discutia. Intre timp, probabil, ma detectează ca persoană. Colegul ii șopteste ceva. Primesc actele inapoi si rămân baltă acolo. In fata mea, inca trei masini. Nimeni nu mai e verficat. Ma intreabă un sofer: "ce le ati spus, doamnă? " Ne verifică, poate pică ceva". Si uite de asta imi este lehamite. Că nu avem curajul să modificăm STATUL care are un singur scop: să te prindă, să te ardă! Un stat care te crede vinovat din start si oricum te va dovedi! Că nimeni nu e fără de greșeală, nu?! Să apaludăm statul care are o bucurie orgasmică să te dovedească la fiecare colt de stradă! Ce drepturile individului?! Te cobor din masină că asa vreau eu, statul! Prin functionarii lui!", a descris incidentul  Adriana Săftoiu, pe pagina personală de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel