Cu zece zile înainte de alegerile parlamentare de la 9 decembrie, DNA încercă să lege de dosarul deputatului PSD de Dâmbovița, Ion Stan, alte două nume de politicieni: Adrian Țuțuianu, președintele CJ Dâmbovița și Rovana Plumb, ministrul Mediului.
Referatul trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său. În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.
Într-una din stenograme Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.
Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Ion Stan, Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formaţiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicuşor Sorin.
De asemenea, Ion Stan i-a propus lui Dima Nicuşor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Ţuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune faţă de el şi că "au bătut palma".
"STAN ION: Serios? Băi, eu pentru de-asta te-am chemat. Că am revenit la relaţii mai bune cu ăştia. Am zis: „îmi bag [foloseşte un cuvânt obscen]-n ea de funcţie! Asta e! Nici un fel de problemă". M-a pus să candidez, candidez, nu ştiu ce.... Văd că mă invită la toate chestiile, la toate sindrofiile. Astăzi a ţinut de mine să mă duc la munte cu ei ...[neinteligibil]... nu sunt în forţă...
STAN ION: Ce vrei tu să faci şi... Uite, acum, bun, am revenit la relaţii de normalitate cu el, azi m-am dus cu el în munte, la ...[neinteligibil]...
DIMA SORIN NICUŞOR: Domnu' preşedinte, ca un c... ca un câine mă ţine pe... pe... pe ăla! Deci eu am vorbit cu el...ă... Ştiţi foarte bine, când a fost să aşa, să... M-aţi rugat, băga-mi-aş [foloseşte un cuvânt obscen] ele, d-aia, ce... de găleţi şi de [foloseşte un cuvânt obscen] ce-am făcut atunci! Ă, m-aţi rugat o treabă şi am zis că şi Ţuțuianu, pentru că el a beneficiat şi el de asta! Că...
STAN ION: Şi Rovana!
DIMA SORIN NICUŞOR: Au beneficiat cu toţii!
STAN ION: Da!
DIMA SORIN NICUŞOR: Şi atunci, deci...ă... să mă ţii pe... să mă... să o pui pe Oana, „Stai aşa, că...", Adică, ştiţi cum mă simt? Ca un [foloseşte un cuvânt obscen], efectiv!
STAN ION: Când vii, să mergem la el, împreună?
DIMA SORIN NICUŞOR: Nu ştiu!
STAN ION: Vii luni?
DIMA SORIN NICUŞOR: Nici nu... Eu... Nu-i problemă de venit! Problema este următoarea, adică... Mai are sens să mai vin?"
În referatul trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său.
La rândul său, Dima Nicuşor Sorin a solicitat sprijin pentru obţinerea unor contracte de lucrări pe o firmă de construcţii aparţinând fratelui său, dar controlată de el.
"STAN ION: Păi şi frate-tău, acuma, unde este?
DIMA SORIN NICUŞOR: E, păi, n-am... n-am firma aia de construcţii?
STAN ION: Şi mai funcţionează firma de construcţii?
DIMA SORIN NICUŞOR: Fima de construcţii funcţionează, că este în reorganizare. Este singura care a mai rămas în reorganizare, restul este pe insolvenţă simplificată. Acuma, eu am făcut... mai îmi fac nişte firmuliţe, ca să dau drumul la o farmacie. Da' şi el... Am camioane acolo, am aia, stau cu ele şi mă uit la ele. Că aicea... cine m-a mai băgat în seamă? [foloseşte un cuvânt obscen]
STAN ION: Cu ce să te ajut? Zi! Eu am revenit, am bătut palma cu Ţuţuianu, sunt... Spune-mi şi mie; cu ce să te ajut?
DIMA SORIN NICUŞOR: Cu ce dracu să mă ajutaţi? Să... să-mi daţi să muncesc cu frate-miu măcar, dracu! Ce să fac altceva? Ce pot să fac? Cu treaba astalaltă, eu nu ştiu ce puteţi să mai faceţi. Pentru ca lucrurile... nici nu ştiu. Dacă lucrurile erau cumva luate mai demult, era o treabă! Acuma... ce să mai facem? Adică, nu ştiu ce să mai fac. "
" N-avem voie să dăm produse alimentare, a dat PONTA... a dat PONTA..."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News